Monica Tatoiu s-a „specializat“ în apicultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Rin Grand Hotel a început astăzi un congres destinat produselor apicole unde au fost invitaţi să participe şi specialişti din Germania, Republica Moldova, Serbia, Japonia şi India.

Cunoscuta femeie de afaceri Monica Tatoiu, care susţine că s-a vindecat de cancer cu o reţetă miraculoasă pe bază de miere, polen şi propolis, a profitat şi de acest eveniment pentru a promova alte produse apicole. 

„Am o prietenă care avea o tuse sâcâitoare şi a luat două tablete făcute din propolis şi vitamina C şi s-a făcut bine“, a declarat Monica Tatoiu, care a prezentat produsele de 7 şi 8,5 lei cutia.

image

  Ea a precizat că nu s-a apucat de afaceri cu miere, dar că a lucrat multă vreme în domeniul cosmetic şi ştie cât de binefăcătoare sunt produsele naturiste. Indiferent că este sau nu încrezătoare în miracolul produs de miere, ea recomandă însă tot ce este natural.

Sirop de cătină la 15 lei

La cele câteva standuri amenajate la etajul 13 al hotelului de patru stele din Capitală au fost aduse tot felul de medicamente şi unguente pe bază de miere, dar şi alte produse bio.

Marcel Vâlcu a venit cu Matinavit, un produs făcut din tărâţe de grâu, curmale şi stafide care poate fi consumat de dimineaţă cu lapte pentru digestie. Şi clătitele îndulcite cu miere, borşul colorat cu sfeclă sau acrit cu lămâie sau azimă din cereale dospită şi deshidratată fără să mai fie coaptă au fost aduse la congres.

image

Produsele cu preţuri de 5 sau 15 lei au fost aduse de la o făbricuţă din Hârşova, judeţul Constanţa. La Congresul de Apiterapie, care ţine până duminică seară, la ora 18.00, specialiştii vor discuta despre cât de sănătoase sunt produsele naturiste, în special cele făcute pe bază de miere, şi cât de benefice sunt în tratarea unor tumori.






București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite