Cultura în haine noi: sediul ministerului se mută în Biblioteca Natională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, 29 Ianuarie, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) şi-a schimbat sediul, părăsind astfel locaţia veche din Şoseaua Kiseleff în care şi-a desfăsurat activitatea în ultimii opt ani. Noul sediu al ministerului se mută astfel în noua clădire a Bibliotecii Naţionale a României.

Până în prezent Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional îşi desfăsura activitatea într-una din clădirile din incinta Muzeului Satului de pe Şoseaua Kiseleff. În luna decembrie ministrul culturii, Kelemen Hunor, prezent la o întalnire a comisiilor de cultură reunite din Parlament a anunţat că sediul ministerului condus de el se va muta în casă nouă în luna ianuarie. Astfel, începând de astăzi, instituţia va activa in noul sediu al Bibliotecii Naţionale de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti.

Clădirea recent finalizată are un trecut controversat, trecând de-a lungul timpului din  administrarea RAAPPS în partimoniul Ministerului Culturii, după ce timp aproape 20 de ani nu s-au făcut nici un fel de investiţie pentru înterţinerea ei.

Prinicipalul motiv care stă la baza schimbării sediului este lipsa spaţiului de care se plângeau angajaţii instituţiei. Ministrul a precizat că, în urma schimbării locaţiei, spaţiul din Kiseleff se va reîntoarce în administraţia Muzeului Satului, cu destinaţia de sedii administrative şi laboratoare de restaurare.

Angajaţii Ministerului Culturii vor avea la dispoziţie în noul sediu un restaurant, patru cafenele, o parcare pentru 250 de maşini dar şi un cabinet medical. Pentru cea mai modernă bibliotecă din România, Guvernul României a contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului European un împrumut de aproximativ 200 de milioane de euro, fond gestionat de Ministerul Culturii.

Sediul noii Biblioteci Naţionale a României a fost inaugurat pe 15 decembrie 2011 în prezenţa mai multor oficiali ai Guvernului şi Ministerului Culturii. Acesta va găzdui în locaţia modernă, pe langă Ministerul Culturii şi Teatrul de Operetă, “Ion Dacian” rămas fără sediu după începerea lucrărilor de restaurare a Teatrului Naţional Bucureşti. Clădirea este de-a dreptul impresionantă, are 14 săli mari de lectură, şase săli de conferinţă, o aulă de 400 de locuri şi 30.000 de metri pătraţi de spaţii de depozite de carte şi va fi deschisă publicului începând din aprilie 2012.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite