Mihaela Moise, audiată la DNA în dosarul lui Dan Diaconescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Moise, fost reporter OTV care, în 2009, a mers în comuna Zărand, din judeţul Arad pentru a face un reportaj despre averea primarului Ion Moţ, a fost audiată, marţi, la DNA, în legătură cu materialul realizat la vremea respectivă.

Mihaela Moise a stat aproximativ trei ore la Direcţia Naţională Anticorupţie.

La ieşirea din sediul DNA, aceasta a spus că a dat o nouă declaraţie în dosarul în care sunt cercetaţi Doru Pârv şi Dan Diaconescu, refuzând însă să detalieze.

Întrebată dacă avea cunoştinţă despre afacerile pe care le-ar fi derulat Doru Pârv şi Dan Diaconescu în legătură cu primarul arădean Ion Moţ, aceasta a precizat că nu avea cunoştinţă despre acest fapt şi că ancheta jurnalistică pe care ea a făcut-o la adresa primarului a fost ca urmare a unei sesizări primite "la fel ca multe altele" la postul OTV.

Mihaela Moise a arătat că rolul ei nu a fost acela de a strânge probe materiale împotriva primarului, ci de a ilustra video informaţiile primite şi de aproba autenticitatea informaţiilor primite la redacţia OTV

Şi-a modificat declaraţia

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Mihaela Moise şi-a modificat declaraţiile în sensul că într-o primă declaraţie dată în luna februarie a acestui an arăta că ancheta pe care a făcut-o în comuna Zărand faţă de primarul Ion Moţ a fost de proprie iniţiativă, făra ca Dan Diaconescu sau Doru Pârv să aibă cunoştinţă despre materialul care urma să fie întocmit. În schimb, marţi ar fi declarat că l-ar fi informat pe Dan Diaconescu atât atunci când a început ancheta jurnalistică, dar şi după ce a finalizat-o, potrivit surselor citate.

Mihaela Moise a făcut parte din echipa de reporteri OTV care, în 2009, a mers în comuna Zărand, din judeţul Arad pentru a face un reportaj despre averea primarului Ion Moţ, potrivit motivarii instanţei Judecătoriei Sectorului 1 care a decis, in 21 iunie, arestarea preventivă a lui dan Diaconescu şi a lui Doru Pârv.

Diaconescu, are interzis la Moise

"Practic, ţinta acestei echipe de reportaj era să filmeze averile acestui primar (...) Acesta, disperat şi panicat de interesul brusc al postului OTV cu privire la averea sa personală, şi ştim cu toţii că acest post de TV are o politică deosebit de agresivă, care poate fi un merit dacă este legală şi un defect dacă este ilegală, ilicită, primarul respectiv a început să se intereseze despre motivul prezenţei acelei echipe OTV în comună", a spus procurorul DNA în faţa instanţei Judecătoriei sectorului 1 care a judecat propunerea de arestare preventivă a lui Dan Diaconescu şi Doru Pârv.

Primarul din Zărand, care era client al firmei lui Doru Pârv, societate ce desfăşoară activităţi paranormale, l-a contactat şi i-a cerut să se intereseze de ce reporterii OTV sunt interesaţi de averea lui. Procurorii şi-au bazat teoria şi pe o serie de înregistrări ale unor convorbiri.

Dan Diaconescu a fost eliberat vineri seara din arestul Direcţiei Cercetări Penale al Poliţiei Române, ca urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti, care i-a impus însă o serie de interdicţii, impunându-i să nu ia legătura cu primarul Ion Moţ sau cu reporterul Mihaela Moise.

Dan Diaconescu şi Dorel Pârv sunt acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de şantaj.



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite