Micul Paris,codaşul Europei la transportul public nocturn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Madrid, Roma, Viena, Londra, Budapesta sunt câteva capitale unde autobuzele au program şi pe timp de noapte. “Adevărul de Seară” vă prezintă cum se circula în urbele civilizate spre deosebire de Bucureşti unde transportul în comun este un calvar pe timp de zi, iar noaptea este inexistent.

Conducerea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) ar putea introduce de anul viitor transportul public de noapte, iar varianta pe care se merge este a unor maşini care să funcţioneze cu energie electrică.

Soluţia ar facilita şi reducerea cheltuielilor deoarece pe timp de noapte traficul este mai mic. Proiectul ar putea fi pus în practică cu ajutorul fondurilor europene sau în urma unui parteneriat public privat.

„Ne dorim un transport public ecologic, în premieră la nivel european şi căutăm soluţii pentru ca acest lucru să fie posibil de anul viitor, mai ales că Bucureştiul se dezvoltă turistic tot mai mult “, a declarat directorul RATB, Adrian Criţ.

Iniţiativa ar duce Bucureştiul în rândul lumii civilizate aşa cum există în alte mari oraşe europene, precum Madrid, Roma,Viena, Budapesta şi Londra. În ultimii ani au existat câteva încercări pentru introducerea transportului public noaptea, dar totul a rămas la stadiul de proiect.

Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti au făcut chiar şi un sondaj al cărui rezultat a fost în proporţie de 98% în favoarea circulaţiei mijloacelor de transport în comun pe timpul nopţii.

Cei mai mulţi au spus că au nevoie ca autobuze ca să circule pe timp de noapte, mai ales în weekend, când merg în oraş să se distreze, dar şi util pentru orele târzii când pleacă sau merg la serviciu.

Cu toate acestea, chiar şi proiectul de hotărâre care ar fi reglementat acest lucru a fost respins, anul trecut, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Taxi public nocturn la Viena

În Viena există din anul 1995, linii de noapte care circulă la interval de 30 de minute, un fel de maxi-taxi-uri care opresc într-o anumită staţie, dacă suni în prealabil  la un număr de telefon unde se specific ora la care se face preluarea şi staţia.

Din iunie 2002, liniile de noapte din Viena au aceleaşi tarife  ca cele din timpul zilei, respectiv 1,80 euro, dacă se cumpără biletul dinainte sau 2,20 euro dacă se ia din mijlocul de transport în comun.

Important nod de comunicaţie în Italia centrală şi Roma dispune de o modernă şi complexă infrastructură de transport public pentru o populaţie de aproape 3 milioane de locuitori, care include rezidenţii români şi imigranţii clandestini.

După miezul nopţii, transportul public este preluat de mijloacele rapide şi de capacitate mică. Acestea asigură serviciul nocturn pe 27 de linii care au o frecvenţă de sosiri în staţie la 45 de minute.

Preţul transportului – indiferent dacă este de zi sau de noapte – a fost stabilit la 1 euro.

La Madrid sunt „autobuze bufniţă“

De aproape 36 de ani, Madridul dispune de un serviciu nocturn de transport în comun cu aşa numitele „autobuze bufniţă“. Un bilet de călătorie în Madrid costă 1 euro, iar preţul călătoriei este acelaşi şi ziua şi noaptea.

Şi la Londra, autobuzele circulă noaptea şi nu există diferenţe de preţ faţă de timpul zilei, spun reprezentanţii primăriei londoneze. La Budapesta, frecvenţa cu care circulă pe timp de noapte este stabilită în funcţie de cât de aglomerată este respectiva perioadă din an. Sunt 35 de linii de transport, iar în weekend numărul autobuzelor creşte de cinci ori.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite