Bucureşti: 5.000 de români au venit la ultimul concert al lui Michael Jackson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiecţia concertului din 1992 a adus fani din toată ţara. Peste 5.000 de  oameni au cântat şi au dansat în memoria artistului, după 17 ani de la concertul „Live in Bucharest: The Dangerous Tour“, desfăşurat pe Stadionul Naţional „Lia Manoliu“.

Pe  Stadionul „Iolanda Balaş Soter“ din Capitală a fost proiectat aseară primul concert pe care megastarul Michael Jackson l-a susţinut, în 1992, în România.

Deşi era programată pentru ora 21.00, proiecţia concertului a început cu jumătate de oră mai târziu din cauza unor probleme tehnice. Două ecrane imense au prezentat atât concertul şi o serie de momente din viaţa artistului, cât şi unele dintre cele mai reuşite videoclipuri pe care acesta le-a realizat de-a lungul timpului.

„În 1992, l-am lăsat pe soţ să stea cu copilul“

Arena era neîncăpătoare încă înainte de ora 19.00, oră la care a început manifestarea. Oamenii stăteau pe gazon şi priveau imaginile difuzate pe cele două ecrane. Mulţi dintre ei au fost pe Stadionul Naţional în 1992. La ora 21.30, când a început transmisia înregistrării concertului, miile de fani s-au ridicat în picioare. Majoritatea aveau pălării, ochelari negri, rotunzi sau mănuşi albe cu găuri precum purta idolul lor.

„În 1992 l-am lăsat pe soţ să stea cu copilul. Am încercat să-i spun şi băiatului meu că Michael este extraordinar, dar nu l-a interesat“, povesteşte Adina Constandoiu, o bucureşteancă de 55 de ani. Alţi fani şi-au lăsat baltă vacanţele şi au venit la Bucureşti.

Mădălina Partene, o bucureşteancă de 30 de ani, se afla la mare de cinci zile, însă s-a întors special pentru manifestarea de pe „Iolanda Balaş Soter“. „Am venit singură, niciunul dintre prietenii mei nu a vrut să se întoarcă. Eu nu am fost la concertul din 1992, dar am fost la cel din 1996“, spune Mădălina Partene.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite