Mercedesuri de epocă s-au plimbat prin Capitală
0La iniţiativa Retromobil Clubului Român (RCR), în acest sfârşit de săptămână, posesorii de automobile Mercedes de colecţie s-au întâlnit în Capitală. Sâmbătă dimineaţa, pe şoseaua
La iniţiativa Retromobil Clubului Român (RCR), în acest sfârşit de săptămână, posesorii de automobile Mercedes de colecţie s-au întâlnit în Capitală. Sâmbătă dimineaţa, pe şoseaua Kiseleff, cele mai vechi şi întreţinute Mercedesuri din ţară, spălate şi lustruite, erau expuse pentru trecători.
Proprietarii făceau schimb de experienţă şi îşi explicau unul altuia ce restaurări au mai primit "bijuteriile". Cel mai vechi "participant" a fost un Mercedes-Benz 190 SL din 1959, unicat în România. Chiar dacă la expoziţie nu au fost multe maşini, secretarul executiv al RCR, Alexandru Ciolan, a explicat că există asemenea exemplare care nu sunt înscrise în club şi care sunt, din păcate, lăsate să se distrugă. "Expoziţia" a fost completată şi de alte rarităţi, cum ar fi un Morgan, un IMS în stare impecabilă sau un Mustang Mach 1. După o şedinţă foto cu trecătorii din zonă, maşinile s-au încolonat şi au dat o tură prin centru, proprietarii mai oprindu-se apoi la câteva discuţii tehnice şi la planificarea următoarei întâlniri.