Meniu de Ziua României: cârnaţi cu fasole şi paradă fără MIG-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii care vor să celebreze Ziua Naţională a României în aer liber pot participa la foarte multe evenimente organizate astăzi de administraţiile locale şi de Armată. Festivităţile încep la ora 8.00 cu depunerea coroanelor şi a jerbelor de flori la Monumentul închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional.

Aproximativ 1.500 de militari de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, SRI şi SPP participă, începând cu ora 11.00, la parada militară, pe sub Arcul de Triumf. Mai multe elicoptere IAR-330, două avioane IAR-99 Şoim, un avion C-130 Hercules şi, pentru prima dată, avionul de transport scut-mediu curier C27 J SPARTAN, survolează deasupra pieţei de pe Bulevardul Kiseleff.

Spre deosebire de anii trecuţi, de la parada militară lipsesc avioanele de tip MIG Lancer deoarece acestea se află sub anchetă după tragedia din vară de la Tuzla. Între orele 5.00 şi 14.00, traficul rutier este restricţionat pe Şoseaua Kiseleff (pe banda unu cât şi pe axa centrală), între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf precum şi pe alte artere din zonă.

Cinste cu fasole şi cârnaţi
Primarul sectorul 2, Neculai Onţanu, şi cel al sectorului 6, Cristian Poteraş, fac cinste cu porţii de fasole cu cârnaţi şi ţuică. 13.000 de porţii de fasole cu costiţă afumată şi 725 de litri de ţuică fiartă sunt distribuite, începînd cu ora 13.00, în faţa Primăriei Sectorului 2 şi în alte 13 corturi amplasate în principalele parcuri sau intersecţii, printre care Circul de stat „Globus”, Parcul Florilor, Parcul Plumbuita şi Parcul Tei. Şi în parcurile Drumul Taberei şi Crângaşi sunt servite 4.000 de porţii cu fasole şi cârnaţi, începând cu ora 12.00. Tot aici are loc o paradă militară şi un program artistic. 

Se deschide „Oraşul de Iarnă“
Începând cu ora 17.00, militari din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazu” se retrag cu torţe de la Palatul Cercului Militar Naţional până pe Bulevradul Timişoara. În jurul orei 18.00, primarul Cristian „Piedone“ Popescu a promis că aprinde luminile de Sărbători în tot sectorul 4.

La ora 19.30, Parcul Drumul Taberei se transformă în „Oraşul de Iarnă”. Astfel, pe lângă lac sunt montate carusele, trenuleţ electric, piste de maşinuţe şi jocuri de îndemânare. Tot aici, vor fi organizate spectacole pentru copii, cu animatori, concursuri şi cadouri.

Iubitorii de cultură pot merge gratuit la Palatul Şuţu, unde, începând cu ora 19.00, va concerta Cvartetul Credo din Haydn şi Schumann. La ora 20.00, trei dintre cei mai valoroşi muziceni din jazz-ul românesc, Cristian Soleanu - saxofon, Sorin Romanescu – bariton şi Vlad Popescu – tobe cântă la „Green Hours“. 

Poliţia Locală va scoate caii la bătaie, nu pentru a defila însă ci pentru a fluidiza traficul

TABEL

Ora    Eveniment    Loc
8.00    Depunere coroane de flori la Monumentul Eroilor    Palatul Naţional al Copiilor
10.00    Desvelirea proiectului artistic Visul Românesc pe soclul lui Lenin    Piaţa Presei Libere
11.00    Paradă Militară    Arcul de Triunf
12.00    Distribuire fasole cu cârnaţi    Parcurile Drumul Taberei şi Crângaşi
13.00    Distribuire fasole cu cârnaţi şi ţuică    Sediul Primăriei şi în 13 parcuri şi intersecţii din Sectorul 2
17.00    Defilare cu torţe    Cercul Militar – Bd Timişoara
19.00    Concert Cvartet Credo    Palatul Şuţu
19.30    Oraşul de Iarnă    Parcul Drumul Taberei
20.00    Concert de Jazz    Green Hours
21.00    Spectacol de Muzică şi Poezie, „Ţara Căţeilor“    Club A

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite