Medicii israelieni au ajuns la „Grigore Alexandrescu“ unde sunt internaţi bebeluşii arşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de zece medici israelieni a ajuns la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală pentru a-i ajuta pe bebeluşii răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat, astăzi, că medicii israelieni au venit la Spitalul „Grigore Alexandrescu" din Bucureşti din solidaritate, pentru a ajuta şi pentru o a doua opinie în cazul bebeluşilor răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti.„Am venit la spital să mă întâlnesc cu medicii israelieni. Aşteptăm a doua opinie. Ei au dovedit un spirit de solidaritate extraordinar, la fel ca şi cei din Bucureşti sau din România, şi au dorit să vină în Capitală pentru a vedea dacă ne pot ajuta cu ceva", a spus subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Marius Savu a precizat că medicii israelieni au fost invitaţi de către Primăria Capitalei pentru a ajuta echipa medicală de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" în cazul bebeluşilor arşi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

"Echipa medicală a sosit pentru a doua opinie. Mi se pare corect să-i ajutăm pe medicii români. Ştim că echipa profesorului Enescu (managerul Spitalului Grigore Alexandrescu, n.r.) este foarte bună. Medicii pe care i-am invitat vor conlucra cu profesorul Enescu", a precizat directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite