Mariana Marin „Ama“, inspectoarea care trăieşte din croitorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a terminat un master în turism şi a lucrat mai bine de cinci ani ca inspector compensări la o companie producătoare de hârtie, Ama şi-a descoperit pasiunea pentru haine: şi-a dat demisia ,apoi a deschis un miniatelier alaturi de mama si bunica sa.

„Totul a început în urmă cu doi ani şi jumătate când m-am hotărât să-mi fac o geantă. Se purtau gentile tricotate pe atunci, aşa că mi-am cumpărat fire de la mercerie şi am trecut la treabă. Am făcut-o cu andrelele şi am fost foarte mulţumită de rezultat“, îşi aminteşte Ama.

După ce a terminat-o, i-a arătat-o unei prietene care a fost impresionată de creatie şi a rugat-o sa-i faca si ei una. „Am tricotat un alt model pentru ea cu un design diferit. A purtat-o cu mare drag, acest lucru s-a observat, iar cele care au vazut-o au dorit la randul lor sa aibe si ele o geanta tricotata cu un design unic care sa le apartina. In felul acesta comenzile au inceput sa apara. Incurajata de aceeasi prietena m-am hotarat sa-mi fructific pasiunea nou descoperita si sa lansez o mini colectie”, spune bucureşteanca.

Pe vremea aceea lucra în departamentul financiar, ca inspector  compensări la o companie producătoare de hârtie. Muncea în jur de trei-patru zile pe săptămână aşa că a reuşit să se împartă cu brio între pasiunea pentru arta vestimentară şi job.

Parteneri de afaceri: mama şi bunica

Avea nevoie de ajutor aşa că a convins-o şi pe mama ei să intre în afacere. Inginer de meserie, dar pasionată de haine din adolescenţă, cand isi mai facea singura cate o rochie, mama a acceptat cu entuziasm. A urmat apoi bunica: pensionară „de meserie“, dar      artist plastic în tinereţe, a dorit si ea sa-si aduca aportul si a intrat rapid în horă. A devenit, practic, o afacere de familie, dar condusă de Ama.

Din dormitor la miniatelier

A început să confecţioneze produse din ce în ce mai complexe: în primăvara lui 2008 s-a apucat de genţi din materiale textile, costume de baie croşetate şi flori decorative, iar din toamna trecută, accesorii si articole vestimentare (fuste, rochii..). „De fiecare dată ţintesc spre altceva. Mă apuc să fac o schiţă pe hârtie, asa cum aş vrea să arate produsul final, îmi aleg materialul şi apoi încep treaba”, spune Ama.
Dacă la început lucra acasă, mai târziu s-a mutat într-un miniatelier, unde are mai mult spaţiu pentru creaţie. Şi-ar dori totuşi un atelier mai mare, dar „toate la timpul lor“, după cum zice ea.

A început să-şi promoveze produsele la diferite expoziţii de gen şi în urmă cu un an şi jumătate şi-a postat produsele pe un site de profil: www.ama.handmade.breslo.ro De atunci, tot mai multe cliente au devenit interesate să-si achizitioneze produse de la AMA.

Vrea ca numele ei să ajungă un brand

În urmă cu două luni a hotarat să renunţe la funcţia de inspector compensări, pentru a se dedica in intregime pasiunii si pentru a avea mai mult timp pentru creatie. „Cred că am făcut alegerea bună şi nu îmi pare rău “, spune Ama.

După ce s-a perindat pe la mai multe târguri din ţară, pe la Bran, Braşov şi pe oriunde s-au organizat evenimente de handmade importante, Ama vrea acum să ajungă şi în străinătate. „Aş vrea să merg la Praga. Nu sunt încă un brand, dar spre asta vreau să mă îndrept. O să încep să pun şi etichete pe hainele mele, cu inscripţia Ama, cât de curând “, spune tânăra.

ÎNTREBĂRI:
Care este cel mai ieftin produs al tău? Dar cel mai scump?
O pereche de cercei, care sunt 10 lei ar fi cel mai ieftin produs. Cel mai scump, o rochie care costă aproximativ 450 de lei. Nu este un pret minim sau maxim stabilit, „il stabilesc in functie de complexitatea modelulul si de materialul folosit, insa preturile sunt unele medii”.
Clientele mele sunt din toate categoriile sociale.

De ce ar cumpăra lumea de la tine?
Pentru că toate produsele sunt modele originale şi, totodată, au un preţ accesibil.
„De asemenea in cazul clientelor  care isi doresc anumite modificari sau au anuminte viziuni, ma pot mula pe dorintele lor.”„Pentru ca nu fac produse de serie,multe dintre ele sunt unicat sau serie limitata, pentru ca fiecare produs are in spatele lui o poveste si odata ce il porti te vei simti special/a”

PROFIL
Data şi locul naşterii: 16 iulie 1984, Bucureşti
Studii: Master în Managementul Activităţiilor Turistice, Universitatea Bucureşti
Familie: are un frate în vârstă de 20 de ani pe care îl cheamă Alexandru

Ce-i place:
„Îmi place să savurez un frappe alături de prieteni, să fac oamenii fericiţi prin creaţiile mele. În timpul liber, ador să mă plimb cu rolele şi cu bicicleta şi iubesc florile de hibiscus“, susţine Ama.
 
Ce nu-i place:
„Urăsc taxele inutile, cum este cazul impozitului forfetar. Îmi displace griul oraşului şi monotonia vestimentară“, recunoaşte bucureşteanca.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite