Marian Sarău, fizicianul care-ţi spune când şi unde sunt concerte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 26 de ani şi-a transformat pasiunea pentru IT într-o afacere profitabilă, deţinând unul dintre cele mai mari site-uri dedicate vieţii artistice din România.

E fizician, dar nu a făcut din asta o profesie. Calculatoarele i-au captat toată atenţia încă din tinereţe, aşa că a făcut din acest hobby o afacere profitabilă care îi ocupă aproape tot timpul. A conceput mai multe site-uri, dar cel mai mult se focusează pe proiectul iConcert.ro, un site devenit între timp o sursă pentru multe alte publicaţii online, presa scrisă şi chiar TV.

A făcut site-uri pentru toate domeniile

„Nu am studii în domeniul IT, am învăţat singur cam tot ce înseamnă internet. Încă de când eram student mi-am făcut o firmă de web design şi am început să fac site-uri pentru diverse companii. De la site-uri de modă, maşini, hoteluri, restaurante, agenţii de turism sau producători de vinuri. Toate m-au ajutat să înteleg cum funţionează aceste industrii şi să-mi dezvolt abilităţile în domeniu IT“, spune Marian.
Cum industria concertelor este într-o continuă creştere, Marian şi colegul său de breaslă au construit un site şi în acest domeniu. Mai ales că un aşa gen de portal poate scoate şi bani frumoşi.

„La idei nu mă întrece nimeni“

Ideia „iConcert“ i-a venit în urma unor obstacole care i-au ieşit în cale. „Încercând să aflu informaţii despre diverse evenimente de timp liber din Bucureşti şi din ţară la care îmi doream să merg, am constatat că este destul de greu să mă informez. Asta pentru că majoritatea site-urilor publicau doar evenimetele pentru care erau parteneri media, iar pentru a avea o imagine asupra întregii oferte de concerte, spre exemplu, trebuia să caut pe web. Atunci mi-a venit ideea unui site care să conţină toate evenimentele, fără nicio excepţie“, explică personajul nostru.
Aşa că a decis ca iConcert să prezinte toate evenimentelor muzicale, să abordeze diferite genuri de muzică, să aibă exclusivităţi, şi să fie partener cu 90% din evenimentele muzicale importante, precum au fost, în 2010, concertele Aerosmith, Guns N’ Roses, The Cranberries, Elton John, Jean-Michel Jarre, Festivalul Peninsula, Eros Ramazzotti sau altele asemenea.

Concurenţa acerbă din mediul online nu-l sperie pe Marian, din contra, îl motivează şi mai mult să muncească. La idei nu-l întrece nimeni, după cum ne-a declarat el, aşa că are planuri peste planuri pentru dezvoltarea portalului şi ţinteşte cât mai sus. O strategie de bază a site-ului este aceea că nu exclude artişti, genuri muzicale sau oraşe din agenda evenimentelor şi tot timpul vine cu completări de genul: ştiri în premieră, foarte multe concursuri cu invitaţii la concerte şi o prezenţă foarte bună pe reţele sociale.


De ce ai ales să faci un site în acest domeniu?

În primul rând pentru că nu mă satisfăceau proiectele de atunci şi pentru că industria concertelor este într-o creştere continuă în România. Trupe şi artişti pe care îi aşteptam de o viaţă au concertat în ţara naostră în ultimii ani, iar 2011 se anunţă la fel de interesant.

Ce faci într-o zi obişnuită de lucru?

Urmăresc tot ce mişcă în industria de spectacole. E-mailurile şi telefoanele îmi consumă cel mai mult din timp. Apoi urmează discuţiile cu colegii, întâlnirile şi căutarea de noi oportunităţi de parteneriate. M-am detaşat destul de mult de partea de conţinut şi încerc să le explic colegilor cât mai clar care ne sunt priorităţile şi care ne este strategia pentru a se putea ocupa ei de asta cât mai bine.


Ce-i place
„Îmi place să călătoresc, să fac fotografii. Ador natura, să fac lucruri măreţe pentru societate, să-i ajut pe cei care merită, să citesc cărţi de afaceri, să mă implic în proiecte interesante“, spune Marian.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac minciuna, oamenii îngâmfaţi, superficiali şi profitori. Detest orice are legătură cu astfel de persoane şi fac tot posibilul să le ocolesc“, explică coordonatorul site-ului iConcert.ro.

Profil:
Născut. 1 noiembrie 1984, Măcin , judeţul Tulcea
Sudii. Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti
Familie. Are un frate.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite