„Mama FNI“ promovează poetele de la puşcărie. Citiţi două poezii dedicate ei de Crăciun de către o deţinută de la Târgşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De trei săptămâni de când a ieşit pe porţile Penitenciarului Târgşor, Maria Vlas este cu gândul tot la colegele ei de suferinţă rămase în spatele gratiilor. Fosta directoare de la SOV Invest încearcă să le ajute pe acestea prin toate căile posibile: mâine, „mama FNI“ va vorbi cu directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), pentru reabilitarea fostei fabrici de textile din cadrul puşcăriei, iar săptămân

„Am stat cu şapte criminale în celulă, dar m-am ataşat foarte mult de ele. Unele au firi de artiste, sunt femei deştepte, scriu poezii foarte frumoase sau pictează splendid, şi ar fi păcat să nu se facă nimic pentru ele “, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, Ioana Maria Vlas. De aceea, ea a început deja să caute diferite căi pentru publicarea unui volum de poezii compuse de deţinutele de la Târgşor.

O deţinută i-a dedicat o poezie
„Mama FNI“ susţine că sunt aproximativ 20 de femei lipsite de libertate care scriu foarte frumos. Una dintre ele, Mariana Coman, condamnată pentru crimă, a fost secretară şi a început să compună poezii în penitenciar. I-a dedicat chiar şi Mariei Vlas un poem, care se cheamă „Troc“, în care o numeşte „icoană de lemn“ şi „înger cu destin de iad“.

În rest, fosta directoare de la SOV Invest se plânge că nu mai are niciun ban de când a ieşit de după gratii şi încearcă să supravieţuiască de pe o zi pe alta, în condiţiile în care nu primeşte pensie. Cu toate că trebuia să se angajeze la o revistă, femeia susţine că a căzut înţelegerea din cauză că „are coloană vertebrală“. Vlas lucrează şi la cartea sa autobiografică despre anii petrecuţi la Penitenciarul Târgşor.

TROC
Ioana icoana de lemn
acest repaos de amiza
m-a gasit pe scandura lata
sub biserica de nori furata
de amintiri tintuite in iarba
Ioana icoana de iarba

Ioana icoana de fier
inger cu destin de iad
m-am aruncat ochilor tai iar
sa chem pe cel care mi-a fost faur
si necugetat indemn de aur
Ioana icoana de vid
 
Ioana icoana de mister
profunde simfonie de ceata
aud in mine furtuna iar sunand
ca un mars eroic de toamna
si ploua nerecunoscator pe pamant
Ioana icoana de fum
 
Ioana icoana de vant
luna trambiteaza rana noptii
pamantul acesta se bucura de rod
ascultand un izvor cum canta si cum
sangereaza iubirea mea peste tot
Ioana icoana de foc
25 decembrie 2009, Mariana Coman , Targsor
 
 
TATUAJ PE URECHE
Nu e bine sa auzi murmuri de soapte
si sa nu intelegi daca te cheama,
daca te indeamna,
daca te avertizeaza sa pleci
oriunde, departe , spre inceput...
Nu e bine sa lasi sa se usuce
gradinea cea verde, veche din inima
unde te jucai numai tu
copilarie...
Nu imbatraneste nimeni
fara seaman si nerost...
Uite : nu este nimic nou sub soare
mai curios decat tine!
Nu stiu pana la urma nimic mai mult
decat am fost...
Pescuiesc
si nu am o lacrima
sa dau rest amurgului...
 
25 decembrie 2009 Mariana Coman, Targsor




București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite