Mallul care nu se mai termină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la complexul imobiliar din zona Eroilor, Dâmboviţa Center, s-au oprit din lipsă de autorizaţii întrucât autorităţile locale nu au găsit încă o soluţie la problema traficului din zona ansamblului ce se va întinde pe nouă hectare.

Neînţelegerile dintre Primăria Municipului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1, instituţiile care trebuie să elibereze diferite avize, de la cele de contrucţie până la cele de mediu, ar putea da toate planurile investitorilor peste cap.

După ce au dinamitat o parte din faţada clădirii ridicate în perioada comunistă, muncitorii ţin acum utilajele oprite pe dreapta.   

Ar “exploda” traficul

Primăria Sectorului 1, cea care trebuie să elibereze autorizaţia de construcţie pentru proiectul “Dâmboviţa Center” insistă însă pentru modificarea planului urbanistic zonal (PUZ), astfel încât să se prevină sufocarea traficului după finalizarea construcţiei.

„Noi nu ne opunem investiţiei, dar este anormal să construieşti un mall în mijlocul oraşului, fără să regândeşti cum se poate circula printr-o zonă în care şi în prezent fluxul de maşini este foarte mare”, a spus Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt de la Sectorul 1.

Blocarea la nesfârşit al Dâmbiviţa Center ar putea determina însă investitorul să ceară despăgubiri. “Primăria Sectorului 1 refuză să-şi dea avizul, dar, după părerea mea, vor trebui să-l dea, altfel ar putea plăti şi daune pentru întârzierea lucrărilor”, a declarat arhitectul-şef al Primăriei Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Infrastructura este depăşită

Horaţiu Ţica, preşedintele Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, susţine că realizarea proiectului Dâmboviţa Center ar elimina una dintre enclavele Bucureştiului.

„Trebuie să înţelegem că, în Capitală, construcţiile s-au dezvoltat mai repede decât infrastructura, dar vor exista locuri de parcare. Mai mult decât atât, important este că se vor crea locuri de muncă”, conchide Ţica.

Cea mai înaltă clădire va avea 34 de etaje

image

Proiectul Dâmboviţa Center cuprinde un hotel de cinci stele şi trei clădiri de birouri de 26, 30, respectiv 34 de etaje. Planul mai prevede un centru comercial de 132.000 de metri pătraţi, un supermarket, un casino şi o parcare cu aproximativ 3.000 de locuri.

Mallul va avea şi o roată panoramică, după modelul celei de la Londra, una dintre cele 20 de gondola costând chiar şi 100.000 de euro.

În cadrul compexului imobiliar este schiţată şi o fântână arteziană cu jocuri de lumini, înaltă de 95 de metri, asemănătoare celei din Barcelona.

O primă etapă a lucrărilor ar trebui finalizată, potrivit panoului de şantier, anul viitor.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite