Maidanezii de la “Odăi” în căutare de stăpâni
0De 1 Mai, Primăria Sectorului 1 a dat startul la adopţiile de câini comunitari. Pe tot parcursul sezonului cald, câinii adunaţi de pe străzile sectorului vor fi aduşi sâmbăta, în parcuri, pentru a-şi găsi un stăpân.
Prima ediţie din acest an a campaniei de adopţii de câini, organizată de Primăria Sectorului 1, s-a desfăşurat ieri dimineaţă, în Parcul Kiseleff. Dintre cei aproximativ 600 de maidanezi găzduiţi la centrul de pe Şoseaua Odăi nr. 3-5, au fost aduşi 17 câini adulţi şi cinci pui, cărora li s-a oferit şansa de a fi adoptaţi.
Transportaţi cu două dube ale Poliţiei Animalelor din Sectorul 1, în care fiecare patruped a avut propria cuşcă, maidanezii au petrecut câteva ore în parc, într-un ţarc încăpător, cu iarbă şi copaci.
Despărţiţi printr-un gard metalic de vizitatori, câinii priveau, plictisiţi şi trişti, printre gratii şi se animau doar când cineva le vorbea. Cei norocoşi, care erau aleşi pentru a fi duşi, în sfârşit, “acasă”, o luau la fugă când îngrijitorul voia să pună mâna pe ei şi schelălăiau cât îi ţinea gura când acesta reuşea să-i prindă. Abia când cel ales era scos şi mângâiat de noul stăpân, cei rămaşi dincolo înţelegeau că e ceva de bine şi săreau cu labele pe gard cerând să iasă şi ei.
Căţeluşa Lucky, prima norocoasă
Primul câine adoptat a fost un pui de sex feminin, slab şi negricios, care, după ce a fost scos din ţarc, a primit numele Lucky (Norocoasa). Stăpânul ei urma să fie un băieţel de doi ani şi şapte luni, Alexandru Conete, care venise împreună cu părinţii să-şi ia un prieten de joacă. “Am dorit să adoptăm un pui fără stăpân, care să crească împreună cu Alex şi care să-i amintească că a făcut o faptă bună”, a explicat tatăl copilului.
Nu toţi cei care au dorit să ia un câine au găsit ce căutau. Printre aceştia, un pensionar, Gheorghe Dincă, care venise să ia un pui deschis la culoare, a amânat adopţia pentru altă dată. Totuşi, zece câini dintre cei 22 care şi-au încercat ieri norocul în Parcul Kiseleff, au plecat spre casa noilor stăpâni.
Adopţii gratuite
Câinii aduşi de la adăpostul din “Odăii” sunt adoptaţi gratuit, vaccinaţi, deparazitaţi şi microcipaţi. Adulţii sunt sterilizaţi şi pentru fiecare animal se eliberează un carnet de sănătate. Noul stăpân trebuie să completeze un formular prin care se angajează că va îngriji animalul şi nu–l va da pe stradă. “Dacă vor să ni-l reurneze, îl primim fără nicio condiţie. Iar dacă se întâmplă să dispară sau să moară, stăpânul trebuie să ne anunţe”, a precizat Teodora Rusen, inspector la Serviciul Poliţia Animalelor Sector 1.