Maidanezii României, adoptaţi de olandezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câţiva căţei norocoşi de la două asociaţii de profil din ţară, unul de lângă Bucureşti, iar celălalt din Cernavodă, au plecat astăzi spre Amsterdam la noile familii adoptive. După ce au fost aduşi la adăpost şi trataţi, câinii, altădată vagabonzi, au primit paşapoarte pentru Ţara Lalelelor.

„Loteria vizelor” pare să funcţioneze şi pentru animale. Câinii comunitari care au norocul să ajungă, în primul rând, într-un adăpost pentru animale abandonate, au mai târziu, toate şansele să fie trimişi la familii adoptive din străinătate. Astfel, prin intermediul a două fundaţii care se preocupă de soarta maidanezilor, cea din oraşul ilfovean Popeşti-Leordeni, de lângă Capitală „Natura-moştenire pentru viitor” şi cea din Olanda „Dogs Adoptions Netherland”, 10 pui cu vârste cuprinse între 4 luni şi 1 an au urcat astăzi în avionul ce i-a transportat la Amsterdam.

Mai citeste: Un şofer a fugit după ce a lovit pe trecerea de pietoni o femeie care îşi plimba câinii

Fotografii: Lucian Muntean

image
image

După ce au fost adunaţi de pe străzi, sutele de căţei bolnavi, loviţi de maşini, înfometaţi sau bătuţi au fost ţinuţi sub tratament. S-au însănătoşit şi astfel, au fost aleşi să plece. Bimbo, Boto, Bono, Isar sau Dominique sunt doar câţiva dintre cei care au primit paşapoarte pentru Ţara Lalelelor. „Avem posibilitatea să luăm căţei pentru a-i da apoi spre adopţie, din orice ţară însă, cunoscând situaţia României cu numărul mare de câini comunitari, am hotărât că cel mai bine ar fi să luăm de aici”, a spus un reprezentant al fundaţiei „Dogs Adoptions Netherland”.

Căţeii care ajung unde-şi doresc şi românii
Mulţi dintre ei au fost aruncaţi pe stradă, iar alţii chiar acolo s-au născut. Isar de exemplu, este un căţel de vreo cinci luni care s-a născut în curtea unei instituţii din Bucureşti. A mai avut vreo trei fraţi însă, el a fost singurul care a supravieţuit. A fost luat de voluntarii fundaţiei „Natura-moştenire pentru viitor” şi adus la adăpost. Aceştia l-au botezat Isar, după numele firmei în curtea căreia a fost găsit. A stat sub tratament şi la perfuzii timp de nouă zile, iar pentru că s-a făcut bine şi frumos, a plecat alături de ceilalţi căţei în Amsterdam.
Cele două fundaţii s-au cunoscut datorită domeniului în care activează, cel de a salva vieţile câinilor nedoriţi pe care românii îi abandonază pe străzi.

image
image


Anul trecut, 45 de patrupede au plecat în afară
De obicei, sunt alese patrupedele de vârste mai mici şi întotdeauna cele cărora li s-au făcut toate vaccinurile şi sunt perfect sănătoase. „Aceasta este prima acţiune din acest an. Au fost trimişi 10 căţei de la noi şi doi din Cernavodă, de la Asociaţia „Save the Dogs”. Anul trecut, 45 de câini de la noi de la adăpost au fost trimişi în străinătate, şi nu doar în Olanda, ci şi alte ţări”, a spus Roxana Macoviciuc, una dintre reprezentantele fundaţiei din Popeşti. Când ajung la destinaţie, unii dinte câini, ori sunt aşteptaţi de familiile adoptive, ori ajung la gazde provizorii care îi îngrijesc şi hrănesc până ce li se găsesc familii permanente.

image
image

De formalităţile legale precum tratamente, paşapoarte şi microcipări se ocupă membrii fundaţiei din România, reprezentanţii fundaţiei din Olanda ocupându-se de plata biletelor de avion.
După ce pleacă din ţară, maidanezii româneşti nu sunt uitaţi. Periodic, familiile adoptive sunt obligate, prin contractul pe care îl încheie cu fundaţia din România, să trimită poze cu animalul pe care l-au înfiat şi referinţe de la medic. „Se verifică starea în care se află. Am primit poze cu patrupedele care au ajuns la ei. Este o acţiune benefică pentru aceste animale şi sperăm ca acest lucru să nu îi facă pe românii care abandonează câini să continue să facă acest lucru în ideea că vin străinii să-i ia”, a mai spus un membru al fundaţiei din Capitală.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite