Magazinele de vise din sectorul 1 vor fi închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele care comercializează produse etnobotanice la o distanţă mai mică de doi kilometri de şcoli, spitale, spaţii de joacă sau parcuri vor fi interzise, începând de mâine, în sectorul 1. Consiliul Local a adoptat luni, cu unanimitate, o propunere de hotărâre în acest sens.

Poliţiştii locali îi vor informa pe proprietarii celor 12 spice shop-uri existente în momentul de faţă în sector, care nu se încadrează în noile reglementări, că au obligaţia  să se prezinte la administraţia locală pentru a solicita un nou aviz de funcţionare.

Cu toate că noua hotărâre prevede ca spice shop-urile să fie interzise doar în apropiere de anumite obiective, consilierii locali au avut grijă să fie acoperită suprafaţa întregului sector. „Sunt câteva mii astfel de obiective, iar cele 12 magazine de vise existente în prezent pe raza sectorului 1 vor fi închise pentru că sunt la mai puţin de 2.000 de metri de o astfel de locaţie. Scoatem toate spice shop-urile din oraş. Bineînţeles, cine va demonstra că se încadrează în noile reglementări, va avea un nou aviz de funcţionare, dar va fi imposibil, sectorul 1 având 68 de kilometri pătraţi iar suprafaţa acoperită de ariile din jurul obiectivelor fiind mult mai mare“, susţine Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1.

Andrei Chiliman, edilul sectorului 1, a declarat într-o conferinţă de presă, că „anumiţi agenţi de la Crimă Organizată“ au intervenit pentru redeschiderea unui magazine de vise închis în urmă cu o săptămână de lucrătorii de la Primăria Sectorului 1.




București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite