MISTERELE BUCUREŞTIULUI: Mărturii incredibile despre OZN-urile care au apărut deasupra Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectele zburătoare neidentificate nu ocolesc nici cerul Bucureştiului, spun ufologii. Potrivit specialiştilor, acestea îşi fac apariţia în mod constant pe Lacul Morii.

Obiecte zburătoare neidentificate, dotate cu surse puternice de lumină, avioane-fantomă sau chiar nave spaţiale cu omuleţi verzi la bord? Oricare ar fi explicaţia pentru aceste fenomene identificate pe cer, nu am scăpat de ele nici în Bucureşti, acolo unde îşi fac prezenţa constant,  în mod special şi inexplicabil pe Lacul Morii . Specialiştii numesc aceste semnalse luminoase „întâlniri de gradul 1".

CITEŞTE ŞI:

Mărturii ascunse de comunişti despre OZN-ul care a aterizat la Căpăţâneşti

VIDEO-Anul OZN-urilor în zona de est a ţării. Vezi aici ultimele apariţii extraterestre!

Chiar dacă până acum nu s-a demonstrat nimic clar cu privire la existenţa fiinţelor sau obiectelor venite de pe alte planete, ufologii spun că, oricât de rezervaţi am fi, fotografiile şi înregistrările video suprinse de-alungul timupului, şi care nu sunt puţine, pe cerul Capitalei, ar trebui să ne stârnească măcar curiozitatea de a cerceta  existenţa lor. 

În Bucureşti, din păcate - sau din fericire!, nu s-au semnalat până acum decât „întâlniri de gradul 1”. Această terminologie de clasificare înseamnă că obiectele neidentificate se apropie la o distanţă de circa 150 de metri de martor.

Unul dintre martorii acestor fenomene este Mihai Chiţanu, un poliţist pensionar din sectorul 6. Bărbatul spune că a avut o întâlnire de gradul 1 în urmă cu doi ani, pe Lacul Morii.

Mai mulţi martori au povestit ufologilor despre "lumini ciudate" văzute pe langa Lacul Morii

image

„Mergeam cu un tovarăş la pescuit când se îngâna noaptea cu ziua. Urcăm pe dig şi am decis să fac stânga. Când m-am uitat în sus, am văzut un nor şi o lumină care ba se rotea, ba intra într-un nor ciudat. Lumina era roşie! Nu spun poveşti, mai eram cu un prieten care e martor. Lumina s-a apropiat de noi, ne-a studiat într-un fel, şi a plecat. Chiar şi fiică-mea a văzut lumini care parcă se jucau deasupra apei, tot aşa, mergând dinspre Giuleşti spre casă, că noi stăm în Crângaşi”, ne-a declarat Mihai Chiţanu, un fost ofiţer de poliţie care acum, la vârsta pensionării, îşi petrece timpul pe bălţi, la pescuit. 

Dâră de lumină pe Calea Victoriei

Despre acest lac, ufologul Gheorghe Cohal, membru marcant al Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale (ASFAN) spune că este cunoscut că fiind o zonă predispusă fenomenelor paranormale, mai ales că acolo a fost un cimitir.


Un ufolog a văzut deasupra Căii Victoriei un obiect luminos pe care nu l-a putut identifica

vic


Astfel de lumini misterioase îi fac pe bucureştenii care locuiesc în zonă să sesizeze constant agenţia ASFAN, cei care moniorizează şi analizează astfel de fenomene inexplicabile.

„Într-adevăr, deasupra Lacului Morii se întâmplă cele mai bizare astfel de fenomene. Locuitorii zonei ne transmit ca văd diverse lumini, dar, din păcate, când cerem să ni se dea mai multe detalii, mulţi renunţă, nu mai iau treabă în serios până la capăt”, spune Cohal.

Dincolo de rigoarea ştiinţifică cu care ne vorbeşte despre fenomenul UFO, Cohan ne-a mărturisit, de asemenea, despre o experienţă personală care intră la fel de bine în categoria OZN-uri. „Eram cu soţia mea într-o seară, pe-afară, când am văzut cu coada ochiului o dâră de lumina care se apropie de un bloc de pe Calea Victoriei, din ce în ce mai mult. Aşteptăm parcă să explodeze, crezând că este un avion care se prăbuşeşte. Din fericire nu s-a întâmplat asta, dar nici nu ştiu ce a însemnat aia”, povesteşte specialistul.

Paraşutistul-extraterestru pe Aviatorilor

Cel mai recent caz a fost înregistrat la Bucureşti, pe data de 20 iulie 2009, când un astfel de fenomen inexplicabil a fost sesizat pe cer. Martor a fost Marian Dima, operator şi fotograf profesionist care asista, în apropierea statuii aviatorilor din Bucureşti, la festivităţile prilejuite de Ziua Aviaţiei.

aviatorilor

La ora 9:33 a observat pe cer un obiect punctiform, planând încet. Prima data a crezut, din cauza distanţei foarte mari, că este un deltaplan cu motor. După ce s-a mai apropiat, datorită mişcărilor pe care le făcea, şi-a zis că e un paraşutist care face parte din programul pregătit pentru Ziua Aviaţiei. S-a hotărât să-i facă o fotografie, cu zoom maxim, adică 300mm, una singură deoarece obiectul era foarte departe şi detaliile nu se observau prin ocularul aparatului foto. Se gândea că-i va face eventual încă o poză când „paraşutistul” s-ar mai fi apropiat.

Numai că, după cel mult un minut, obiectul a dispărut din rază să vizuală fiind obturat de copacii aflaţi pe marginea bulevardului Aviatorilor. A observat că a fost altceva, şi nu un paraşutist, abia acasă, când a descărcat fotografiile din aparatul foto. Nu ştia dacă fenomenul a mai fost observat de cineva, întrucât în acele momente lumea era atentă la discursurile militarilor invitaţi.

Există sau nu OZN-uri?

„Da, cu certitudine!”, spune ufologul Cohal. „Numai că este puţin probabil că aceştia să ajungă pe pământ în stare materială, aşa cum suntem noi, datorită distanţelor imense care ne despart, cât şi datorită fragilităţii biologicului în condiţii de mediu extreme”, completează el. Potrivit specialistului, numărul bucureştenilor care semnalizează apariţia pe cer a unor fenomenii stranii a rămas constant, dar încă mai există reţineri în a face relatări de teamă de ridiculizare din partea celor apropiaţi. 

Alte fenomene care intră în categoria OZN, semnalate în Bucureşti, potrivit agenţiei ASFAN: 

Vineri, 18 septembrie 2009, orele 22:12:50 - Robert Mircea, reporter la ziarul Ziua, se afla pe terasă Arcului de Triumf, deschisă pentru public, cu prilejul manifestărilor legate de Zilele Bucureştiului şi afectuat cu un aparat digital Canon - 450 D, cu obiectiv de 18-55 mm, fotografii în direcţia Bisericii Casin. Descărcând imaginile, a observat în stânga imaginii, pe două fotografii, un fenomen luminos în formă de bumerang pe care nu l-a remarcat cu ochiul liber. Menţionăm ca Robert Mircea se ocupă de fotografii doar că amator, în timpul liber. Informaţia ne-a fost furnizată de colegul sau, Adrian-Nicolae Popescu - reporter ziarul Ziua”.

Un corp luminos neidentificat, în zona Bisericii Caşin

image

20 martie 2007, 14:52:27 - 14:54:44 - Eugen Rădulescu din Bucureşti, tehnician de comunicaţii la compania TAROM, a observat o formaţie noroasă interesantă în direcţia Nord (înspre Ploieşti) şi făcut mai multe fotografii ale ei din clădirea TAROM de la aeroportul Otopeni, cu un aparat digital CanonA620. La descărcarea lor, în colţul dreaptă jos al uneia dintre fotografii a apărut un obiect ciudat. Iniţial a crezut că e a fost o murdărie pe lentilă, dar ea nu apărea pe imaginile anterioare şi ulterioare. Obiectul, de formă cilindrică, rămâne neidentificat”

 „24 august 2006, în jurul orei 13.45 - Dragoş Corciova a observat în zonă Gării de Nord din Bucureşti, pe un cer complet senin, apariţia unui nor alb, compact, de foarte mici dimensiuni, în interiorul căruia a avut impresia că se ascunde un obiect. A efectuat cu un aparat digital, timp de 20 de minute, o secvenţa de 1537 imagini asupra evoluţiei obiectului. Pe parcurs au apărut şi alţi norişori de mici dimensiuni, iar cel iniţial s-a mărit”

Mai 2002 - Într-o dimineaţă, doamna L.C., de 40 ani, analist contabil la o bancă din Bucureşti, a simţit la servici cu o mâncărime la umărul drept. Uitându-se, a constatat că avea un semn, parcă stanţat, văzut şi de colegii ei, aşa cum se observa în fotografia ataşată, făcută ulterior de cumnata ei. Medicul de familie a trimis-o la Spitalul Colentina, la dermatologie. Aici a fost întrebată dacă nu şi-a făcut cumva un tatuaj sau dacă nu a dormit pe un obiect. La răspunsul ei negativ a fost întrebată dacă crede în extratereştri. Semnul a rămas cam şase luni, timp în care s-a uscat şi apoi a dispărut. Nu-şi aduce aminte că în perioada apariţiei stigmatului să fi visat ceva sau să fi avut o întâlnire neobişnuită. Dar L.C. a făcut involuntar legatură cu modul în care sunt însemnate viţele de stăpânii lor. Cauza semnului rămâne inexplicabilă”.

Citiţi şi celelalte episoade din 

SERIALUL "MISTERELE BUCUREŞTIULUI"

Episodul 1 - Despre legenda meniului cu ficat de om, de la restaurantul Budapesta din Capitală, citiţi AICI

Nimeni nu a aflat cu siguranţă dacă la faimosul restaurant comunist de pe bulevardul Cantemir din Capitală se serveau într-adevăr organe de om în anii ’80, însă macabrul mister anchetat la vremea respectivă de Miliţie şi de Procuratură s-a răspândit rapid prin tot oraşul.

Deşi resturantul a fost desfiinţat în urmă cu doar câţiva ani, bucureştenii nu au uitat legenda „specialităţilor canibale” de la Budapesta, loc devenit între timp unul dintre reperele cele mai importante pentru şoferii din Capitală.

Episodul 2 - Află AICI incredibila legendă a fantomei din casa poetului sinucigaş Ilarie Voronca

O casă veche, cu geamuri sparte, ale cărei ziduri spun povestea mai multor decenii. Aşa arată acum imobilul de pe strada Parfumului, nr 20, în care a trăit poetul Ilarie Voronca, prieten bun cu George Călinescu.

Din 1946, când poetul şi-a luat zilele la Paris, în jurul casei din centrul Capitalei s-au ţesut tot felul de poveşti.

Episodul 3 - Află AICI cum a fost construită în secret, de frica Elenei Ceauşescu, staţia de metrou Piaţa Romană, atracţia sinucigaşilor

Peronul periculos de îngust şi curbe la intrarea în staţie – nu-i de mirare că Piaţa Romană, unică printre celelalte staţii de metrou din Bucureşti, a devenit în timp unul dintre locurile preferate ale sinucigaşilor. Aspectul său straniu îl „datoram” Elenei Ceauşescu, care a scos-o de pe harta proiectanţilor metroului, în 1985, dintr-un motiv bizar.

„Sunt prea multe staţii, mai răriţi-le!” – acesta ar fi fost ordinul Elenei Ceauşescu atunci când a văzut proiectul pentru tronsonul 2 de metrou Berceni – Pipera, ne-a spus unul dintre cei trei proiectanţi ai staţiei, Sorin Călinescu. Acesta susţine ca acest punct de oprire al metroului s-a construit totuşi, în secret, încălcând ordinul tovaraşei, care era de neclintit în decizia ei.

Episodul 4 - De ce majoritatea sinucigaşilor aleg să-şi curme zilele la staţia de metrou Eroilor? Află AICI

Cele mai multe tentative de suicid au loc la staţiile de metrou Eroilor, Izvor, Piaţa Romană şi Piaţa Unirii, spun reprezentanţii Metrorex, adăugând că toate famiile sinucigaşilor solicită după un astfel de eveniment tragic imagini video pentru a se convinge că nu a fost vorba de un accident.

Episodul 5 - Desoperă AICI de ce au fugit toţi chiriaşii din casa în care a fost ucis Ioan Luchian Mihalea

O crimă sângeroasă şoca întreaga ţară în urmă cu aproape 17 ani: Ioan Luchian Mihalea, îndrăgit compozitor, solist şi dirijor al grupului Song a fost găsit mort - lovit şi strangulat - în apartamentul său din Drumul Taberei. Anii au trecut, însă vecinii nu au uitat povestea, căreia i-au adaugat „ingrediente” dintre cele mai înfiorătoare.

Locuinţa a fost închiriată constant, până acum câţiva ani, numai unor grupuri de studenţi, care nu au stat mai mult de o lună, ne-au povestit foştii vecini ai artistului.

Episodul 6 - Despre blestemul clopotului îngropat la Chiajna, mănăstirea în care n-au slujit niciodată preoţii (VIDEO), AICI

Cele mai înfiorătoare legende ale Capitalei se învârt în jurul ruinelor Mănăstirii Chiajna din Giuleşti-Sârbi. Crime, dispariţii stranii şi boli groaznice – toate au fost puse de localnici pe seama bisericii abandonate, în ultimele două secole, imediat după ce a fost construită.

Ca să ajungi la mănăstirea Chiajna trebuie să calci pe cadavre, în cel mai adevărat sens, pentru că ruinele ei se află în imediata vecinătate a două cimitire.

Episodul 7 - Afla AICI cum a ajuns Casa Radio din muzeu al lui Ceauşescu loc preferat de satanişti şi sinucigaşi

Una dintre cele mai cunoscute legende ale oraşului spune că, în 1992, o studentă de la Litere s-a sinucis în casa Radio după o glumă proastă a colegilor ei, care au făcut-o să creadă că iubitul său vrea s-o părăsească. Mitul circulă şi azi, deşi nimeni nu-şi mai aduce aminte de acest caz. Sinuciderea şi crimele care au urmat printre ruinele colosului neterminat nici până acum au întărit părerea bucureştenilor că acest loc ar fi „blestemat”.

Episodul 8 - Citeşte AICI mărturii despre urmărirea lui Rîmaru, studentul care a ucis trei blonde şi a nenorocit alte zece brunete

Din cauza secretomaniei tipic comuniste cu care s-a tratat cazul Ion Rîmaru, în perioada 1970-1971, în jurul acestuia s-au construit imediat zeci de legende care l-au catalogat rapid drept “cel mai odios asasin din istoria României”. Fascinanta poveste a acestui adevărat „Jack Spintecătorul” de Dâmboviţa ne-a relatat-o comisarul criminalist Traian Tandin, aflat la acea vreme în subordinea locotentului Ioan Sântea, cel care l-a prins şi executat pe Rîmaru.

Episodul 9 - Blestemul garsonierei Mihaelei Runceanu. Vezi AICI de ce preoţii nu au sfinţit nici până azi locul unde a fost ucisă cântăreaţa!

Nimeni nu a mai dormit în garsoniera de la Dristor, unde în urmă cu 21 de ani a fost ucisă artista, spaţiul fiind închiriat doar de firme care, una după alta, au tras obloanele.

Mai citeşte şi:
EXCLUSIV Misterul fotografiilor unui OZN care a aterizat lângă Timişoara a fost descifrat GALERIE FOTO

VIDEO Imagini din clădirile-OZN construite de Imperiul Austro-Ungar la Timişoara 2

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite