Luminile de sărbători în Capitală vor fi aprinse în ajun de Moş Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat astăzi că luminile de sărbători vor fi aprinse în Capitală pe 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae şi a promis bucureştenilor foarte multe surprize, care însă vor ţine cont de bugetul de austeritate.


„Pe 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae, vom aprinde luminile în Capitală. Promit bucureştenilor foarte multe surprize, însă dacă acestea sunt neplăcute, nu sunt de la mine", a explicat Sorin Oprescu întrebat ce pregăteşte municipalitatea pentru sărbătorilor de iarnă.

Potrivit edilului şef, municipalitatea va încerca „să păstreze o normalitate în condiţiile unui buget de austeritate".

„Susţin ideea de a avea o viaţă normală, atât cât se poate, având în vedere că de la o zi la alta apar alte şi alte probleme", a spus Oprescu.
Primarul Capitalei nu a dat detalii despre programul sărbătorilor de iarnă organizate de municipalitate, spunând doar că acesta va fi anunţat înainte de începerea efectivă a sărbătorilor.

Întrebat despre evenimentele care vor fi organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Oprescu a spus că „municipalitatea se încadrează în cadrul festiv organizat la nivel naţional", principalul scop fiind ca oraşul să fie curat şi aranjat cu ocazia acestei zile.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite