Lucrările de pe Bulevardul Theodor Pallady modifică traseele mijloacelor de transport în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei linii RATB vor avea trasee modificate, mâine şi duminică, din cauza unor lucrări la calea de rulare, pentru preluarea călătorilor fiind înfiinţate două linii navetă de autobuze.

Linia 19 va funcţiona între Faur Poarta 4 şi Şura Mare, pe traseul Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Liviu Rebreanu, Bd. Camil Ressu, Şos. Mihai Bravu, Cal. Vitan, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, Bd. Gh. Şincai, Calea Şerban Vodă, Şos. Olteniţei, Str. Şura Mare, cu întoarcere prin Şos. Giurgiului.

Linia 27 va funcţiona între Piaţa Titan şi Piaţa Unirii, pe Bd. Camil Ressu, Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria.

Linia 40 va funcţiona pe traseul actual numai între Faur Poarta 4 şi Piaţa Sf. Vineri, pe traseul Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călăraşilor, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri.

Pentru preluarea călătorilor se vor înfiinţa linia 627, care va funcţiona între Piaţa Titan şi Complex RATB Titan, pe Bd. Th. Pallady, cu întoarcere în sensul giratoriu de la Şos. Libertăţii şi linia 640, care va funcţiona între Faur Poarta 4 şi Complex RATB Titan, pe Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Th. Pallady, cu întoarcere în sensul giratoriu de la Şos. Libertăţii.

Abonamentele eliberate pe liniile 19, 27 şi 40 vor fi valabile şi pe liniile 627 şi 640.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite