Listă neagră cu taximetriştii care îşi înşală clienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

roşie - care să conţină tariful maxim şi una galbenă, cu tariful normal. Iniţiatorul noilor prevederi din regulament, consilierul PD ştefan Pirpiliu, preşedintele Comisiei de Transporturi şi

roşie - care să conţină tariful maxim şi una galbenă, cu tariful normal. Iniţiatorul noilor prevederi din regulament, consilierul PD ştefan Pirpiliu, preşedintele Comisiei de Transporturi şi Infrastructură din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, susţine că hotărârile aflate în vigoare au fost greşit gândite de la început. La aceasta s-au adăugat modificări "cu interes". Acum, clientul este cel care suportă consecinţele. Lista taximetriştilor nu este afişată pe site-ul primăriei, deci clientul nu ştie dacă un anume taximetrist are autorizaţie sau nu. Nu este afişată nici cea a celor 900 de persoane, care aşteaptă să obţină una din cele 9.500 de autorizaţii. Bucureştenii nu au un loc clar unde să depună sesizările şi plângerile lor. Consilierii susţin că taximetriştii fac abuzuri şi folosesc anumite tarife, pe care clienţii nu le cunosc de la început. Lipsa de respect faţă de client se vede cu ochiul liber din afară, în starea tehnică proastă a autoturismelor. În plus, unele companii folosesc şoferi fără a le întocmi cărţi de muncă. Părerile taximetriştilor cu privire la noile reglementări pe care vrea să le introducă municipalitatea sunt împărţite. Unii taximetrişti independenţi vor ca autorităţile locale "să dea liber" la autorizaţii şi să nu impună un anumit număr. Municipalitatea spulberă zvonurile că autorizaţiile se vor da "fără număr". "Sunt 9.500 de autorizaţii în prezent şi avem alte 900 de persoane pe lista de aşteptare. Radical spun că în niciun caz nu se va majora numărul lor", a declarat, pentru Adevărul, ştefan Pirpiliu.

Potrivit unei decizii CGMB, numărul maxim de autorizaţii aprobate este de 9.500 permanente şi 500 sezoniere. Cele permanente sunt distribuite astfel: pentru taximetrişti independenţi - 3.167, pentru societăţi comerciale - 6.333, iar pentru Ilfov - 75. Consilierii municipali au stabilit în 28 decembrie 2004, ca, începând din data de 15.03.2005, caroseria taxiurilor cu autorizaţie taxi permanentă să aibă obligatoriu culoarea galbenă. Înlocuirea autoturismului sub aceeaşi autorizaţie taxi permanentă se acceptă numai pentru autoturismul/autovehiculul agreat de RAR şi care are caroseria integral de culoare galbenă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite