Liderul Direcţia 5, rănit în accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RUTIER Marian Ionescu, şeful formaţiei Direcţia 5, a fost rănit uşor într-un accident rutier, produs sâmbătă seară în Ilfov. Evenimentul a avut loc la scurt timp după ce formaţia a susţinut concertul „Îţi mulţumesc", de la Sala Palatului, care a marcat 20 de ani de la înfiinţarea trupei.

Artistul a fost accidentat pe drumul spre casă, pe bulevardul Pipera Tunari, motocicleta pe care o conducea fiind lovită de un autoturism de lux marca Mercedes. Şoferul acestuia, în vârstă de 26 de ani, ar fi intenţionat să parcheze şi nu i-ar fi dat prioritate.


CLICK PE IMAGINI PENTRU GALERIA FOTO

Muzicianul a fost rănit uşor şi a ajuns la spital pentru investigaţii. Deşi motocicleta lui a fost distrusă, el a scăpat cu răni uşoare, fiind salvat de echipamentul şi casca de protecţie pe care le purta.

Reprezentanţi spitalului au declarat că Marian Ionescu nu a fost internat, starea lui de sănătate fiind bună. Aceştia au precizat că după control s-a stabilit faptul că bărbatul a suferit câteva echimoze.

Marian Ionescu

Concertele continuă

„În acest caz s-a întocmit dosar penal, iar şoferului autoturismului i s-a suspendat permisul de conducere. El a făcut stânga fără să se asigure şi să-i acorde prioritate de dreapta motociclistului", a declarat, pentru „Adevărul", Claudia Burada, purtătorul de cuvânt de la Poliţia Ilfov.

În ciuda accidentulu, Marian Ionescu şi colegii săi au anunţat că îşi continuă seria de concerte prin ţară, în cadrul turneului „Îţi mulţumesc". „Ne-au spus că vor veni să susţină concertul, chiar dacă Marian Ionescu nu se simte foarte bine",a spus Oana Răducănoiu, reprezentant al Primăriei Craiova, oraş unde trupa avea programat seara trecută un nou concert.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite