Liber la Serviciul de Eliberare a Paşapoartelor din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ghişee s-au prezentat jumătate din numărul de persoane dintr-o lună obişnuită

Record pozitiv înregistrat la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea Paşapoartelor, cu sediul în Ploieşti. În luna decembrie, cererile de eliberare au scăzut considerabil, cum nu s-a mai întâmplat de ani de zile. Numărătoarea solicitărilor i-a luat prin surprindere şi pe lucrătorii instituţiei. Datele statistice indică faptul că până în această dimineaţă adresabilitatea a fost de aproximativ 1.200 de persoane, în vreme ce într-o lună de lucru considerată normală, de exemplu septembrie, au fost 2.252 de solicitări. Anul trecut, în luna decembrie, volumul de activitate era aproape triplu.
O explicaţie pentru numărul redus de cereri la Serviciul Paşapoarte este faptul că cei plecaţi la muncă „afară” şi-au schimbat deja actele, iar cei care doreau să plece sunt „intimidaţi” de criza economică. Pe de altă parte, după cum spun autorităţile, numărul prahovenilor care pleacă să-şi petreacă Sărbătorile în străinătate a scăzut în luna decembrie a acestui an.

Două categorii de persoane au luat cu asalt ghişeele instituţiei. „Sunt cetăţeni care se întorc în ţară din străinătate în luna decembrie, persoane care muncesc în alte ţări şi doresc să-şi petreacă Sărbătorile împreună cu familia. Aceştia, aşa cum se întâmplă şi de Paşte, au zile libere la dispoziţie şi îşi rezolvă şi alte treburi, cum ar fi preschimbarea paşaportului. Alţii fac paşapoarte pentru copii, sau trec copiii pe paşapoartele lor”, spune  şeful SPCEP Prahova, comisarul şef Aurelian Davidescu. „Deşi se poate călători şi cu actul de identitate, foarte mulţi preferă să aibă asupra lor şi acest act, dar media scăzută este o surpriză şi pentru noi. Nici măcar jumătate dintre cei care ni s-au adresat nu se încadrează în această categorie ”, mai spune Aurelian Davidescu.

Pur şi simplu turişti

Cea de-a doua categorie de persoane care s-au adresat, în această perioadă, autorităţilor pentru obţinerea unui paşaport o constituie turiştii de ocazie. „Cei care pleacă în străinătate, într-o mini-vacanţă, de exemplu pentru petrecerea Revelionului, şi au vrut să-şi facă paşaport pe ultima sută de metri s-au prezentat şi ei la lucrătorii noştri”, a precizat comisarul şef Davidescu. De această dată, destinaţiile preferate pentru petrecerea ultimelor zile din an au fost Egiptul şi Turcia.

Marius Apostol, inginer
„Sunt surprins de faptul că nu e lume multă. Am venit devreme şi eram pregătit să aştept mult. E bine”

Mircea, lucrător construcţii

„Sincer să fiu am nevoie de paşaport în timp scurt şi am venit crezând că rezolv repede treaba, deşi ştiam ca prin ţară e coadă mare. Chiar şi la noi, dar uite că am noroc”
George Radu, pensionar
„Plec din ţară la copii şi asta a survenit pe ultima sută de metri. Plecarea nu era programată din timp. E totul în regulă la ghişeu”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite