VIDEO La cantina săracilor, ca la un restaurant de corporatişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai săraci locuitori din Sectorul 2 al Capitalei primesc zilnic o masă caldă la cantina socială deschisă luni pe bulevardul Basarabia nr. 170. Aproximativ 100 de persoane care au venituri mai mici de 450 de lei lunar  beneficiază de acest serviciu. Aproape toţi sunt pensionari, unii cu pensii de 350 de lei.

Cantina a fost înfiinţată de o organizaţie a unor oameni de afaceri turci, “Marathon”, într-un spaţiu al primăriei unde până nu demult stăteau doar câinii şi aurolacii.

Încăperea seamănă acum mai degrabă cu unul dintre restaurantele care se găsesc peste tot în Bucureşti, în zonele unde sunt clădiri de birouri.
Spaţiul este modern şi respectă standardele igienice şi estetice ale unei cantine corporatiste, unde angajaţii stau la “împinge tava”. Mese de lemn masiv, gresie, draperii crem, toalete curate şi dotate, bucătărie la vedere iar personalul este foarte amabil.

image

Meniul este de asemenea la fel de bun ca oricare alt meniu al zilei dintr-un alt restaurant. Astăzi, de exemplu, bucătarii au pregătit corbă de legume la felul unu, legume la cuptor, orez alb şi salată la felul doi iar la desert două gogoşi turceşti.

Bucătar exotic

Bucătarul-şef Zafer Murat, cu experienţă de peste 10 ani în multe restaurante de renume din România şi Turcia, spune că pentru el nu contează pentru cine găteşte.

image

“Eu sunt din aceleaşţi oraş cu cel care are organizaţia “Marathon” şi m-a rugat să vin să-l ajut o perioadă. Acum le învăţ pe bucătărese să porţioneze, că facă gramajul şi să facă anumite feluri de mâncare”, ne-a spus bucătarul.

image

Singura diferenţă între această cantină şi cele corporatiste este “clientela”. Aici vin doar cei care se află la limita subzistenţei şi care se află în baza de date a primăriei cum că au un venit mai mic de 450 de lei lunar.

Săracii sunt recunoscători pentru gestul turcilor şi spun că o masă gratuită este pentru ei singura şansă să supravieţuiască. “Eu am pensie de 370 de lei. Trebuie să plătesc întreţinere, lumină, medicamente. Vă spun sincer că după 30 de ani de muncă sunt zile când nu am ce mânca”, a povestit cu lacrimi în ochi Vasilica Popescu, o pensionară în vârstă de 62 de ani.

Ca ea sunt alte mii de oameni, mulţi au venit astăzi la cantină în speranţa că vor prinde şi ei un loc la masă. Pentru că locurile sunt limitate, reprezentanţii primăriei au promis că, în următoarea perioadă, cantina va fi extinsă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite