Bucureşti: Justiţie cu program redus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supăraţi pentru că ministrul nu le plăteşte sporul de risc, magistraţii nu vor mai lucra între orele 9.00 - 12.00

Protestul magistraţilor vine ca răspuns la decizia Ministerului Justiţiei de a tăia din salariu sporul de 50%.

Nemulţumiţi de încetarea plăţii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, magistraţii din toată ţara au decis în şedinţa de ieri, organizată de Uniunea Judecătorilor din România, să propună guvernului demiterea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe care îl învinuiesc de administrare proastă a bugetului alocat ministerului.

Magistraţii şi personalul auxiliar din tribunale se plâng de diminuarea bugetului alocat în 2009 instanţelor de judecată, care este mult mai mic decât cel din anul precedent.

Protestul început astăzi este o continuare a celui iniţiat de Tribunalul Bucureşti de miercuri, când judecătorii au ales ca formă de protest, suspendarea activităţilor între orele 9.00 şi 12.00.

Protestul magistraţilor este considerat ilegal de ministrul Justiţiei, dar şi de procurorul general Codruţa Kovesi deoarece duce la blocarea sistemului judiciar şi la tergiversarea a mii de procese aflate pe rolul instanţelor. La Tribunalul Municipiului Bucureşti era pustiu azi-dimineaţă, la ora 9.00, iar magistraţii, chiar dacă unii dintre ei veniseră la birou, nu au intrat în sălile de judecată

Grevă şi la Piteşti
Între orele 9.00 - 12.00, judecătorii Tribunalului Argeş au suspendat, în semn de protest, activitatea acestei instanţe. Magistraţii tribunalului argeşean se declară solidari colegilor din Bucureşti şi Cluj Napoca.

Protestul magistraţilor va continua până în momentul în care responsabilii sistemului de justiţie românesc vor soluţiona favorabil solicitările care le-au fost transmise. Aceştia acuză că , din cauza condiţiilor  inumane de muncă la nivelul instanţelor de ajunge la erori judiciare, întârzieri în soluţionarea cauzelor, întârzieri în redeactarea hotărârilor pronunţate etc.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite