FOTOGALERIE Jurnal din trenul foamei! Pe ruta Bucureşti - Olteniţa, navetişii trag semnalul de alarmă la fiecare casă. Un om locuieşte de 30 de ani în acest tren
0Călătorie spre nicăieri. Aşa s-ar putea descrie, pe scurt, drumul de trei ore cu trenul între Bucureşti şi Olteniţa.
Ştiţi cum arată o gară-fantomă? Cu siguranţă vă puteţi măcar imagina. Case de bilete închise tot timpul, o încăpere dărăpănată, plină de igrasie şi cu pretenţii de sală de aşteptare, gândaci care mişună peste tot. Aşa arată Gara Titan Sud, locul pe unde trece doar un singur tren.
Ştiţi cum arată un tren-fantomă? Şi în acest caz, gândul vă poate duce la vagoanele CFR vechi de zeci de ani, neîncălzite şi pline de mizerie, scaune rupte sau geamuri sparte. Tabloul complet îl regăseşti însă perfect conturat pe ruta Bucureşti-Olteniţa.
Într-o marţi, ora 20.00, toamnă şi deja foarte frig. După jumătate de oră de aşteptat pe peron, auzim câteva şoapte: „Aveţi grijă cu cine vă puneți, să nu vă vadă țiganii! O să rămâneți singure până la Oltenița, mai bine luați microbuzul! Treaba voastră, eu v-am zis...". În spatele nostru, o bătrână cu sacoșă de rafie și ochelari din plastic dă din cap sfătos, continuând să-şi confirme prin gesturi vorbele.
Într-o secundă uităm de ţigani. De sfaturile bătrânei. De eventuala sperietură. Vedem locomotiva și, de după buruieni şi boscheţi, încep să iasă, în grupuri, navetiștii. Ca niște zombie, cu feţele triste, mai mult zbârcite, fiecare scrâşneşte printre dinţi câte-un cuvânt sau o înjurătură. Tragem aer în piept, alergăm la nimereală după un vagon, ne facem loc prin mulţimea de oameni şi ne lăsăm ghidaţi mai mult de vocile în surdină ale unor femei. Prin beznă, mai mult pe bâjbâite, găsim două scaune libere.
„Gară" lângă fiecare casă
Trenul pornește. Un damf de transpiraţie, mâncare, mizerie şi fum te izbeşte imediat. Nimeni nu pare deranjat. După zece minute de mers cu cel mult cinci kilometri la oră, trenul se opreşte brusc. Un sunet infernal, urmat de o frână bruscă. Una dintre banchete se rupe, iar pe buze ne rămâne înţepenit un ţipăt de disperare. „Stați liniștiți acolo! A tras cineva semnalul de alarmă! E 23 August. Am ajuns acasă la Iuliana de la filatură", ne liniștește unul dintre pasageri. Acesta a fost doar începutul unei călătorii cu personalul 8081. După acelaşi model, cele șase stații oficiale s-au transformat în 20. După, am renunţat la numărătoare.
În tren, navetiștii se înţeleg ca frații. Împart de ani de zile aceleași vagoane friguroase care-i aduc în București. Pentru unii, călătoria de trei ore cu trenul e ca o lungă așteptare spre „oraşul de vis". Pentru alţii e cât o viaţă de chin. „M-am îmbolnăvit de nervi, de 30 de ani de când merg cu căruță asta. Ia, uite! Noroc că a venit doamna cu semințele să ne mai potolească foamea. Un leu, da? Ia de-aici!", zice unul dintre navetiști, în timp ce murmura printre dinți că a pus un leu deoparte pentru „bilet".
Un leu pentru Naş
Cum casa de bilete de la Titan este închisă, a rămas să ne descurcăm în tren. „Haideți, fiți serioşi, ce probleme să aveți cu biletul? Nimeni din trenul ăsta nu și-a cumpărat bilet vreodată. Dăm câte un leu la «Naş» când avem, și asta e!", țipă spre noi o doamnă de la geam. Unii sunt însă și mai descurcăreți atunci când apare controlorul.
„Nașule, să mor eu, azi e ziua mea și nu se face să-mi ceri bani. Hai, nu fi...", se scuză o florăreasă. Bărbatul nu zice nimic. Trece mai departe, ajunge la noi. Îi dăm câte un leu că toți ceilalți. rece mai departe, liniştit, cu pumnul plin de bani. Călătoria continuă. Aceleaşi semnale de alarmă trase aproape în dreptul fiecărei case unde locuiesc navetiştii. Acelaşi miros izbitor care îţi taie răsuflarea. Doar poveştile oamenilor sunt noi. Cel puţin pentru noi. Până la Valea Roșie aflăm că fata de lângă noi, o tânără de 17 ani, bolnavă, face zilnic naveta la București că să spele scările unui bloc. „Spăl o scară și-mi iau trei milioane (lei vechi - n.r.). Ajung terminată acasă, în fiecare seară, la fetița mea de trei ani", povestește femeia.
Cu noduri în gât după toate poveștile spuse de veteranii trenului, ajungem în gara Oltenița, puțin după ora 23.00, cu o oră și jumătate întârziere. În așteptarea trenului de întoarcere, de la 4 dimineața, am zăbovit în singurul local non-stop din orașul navestiştilor. Nici picior de om, nicio lumină aprinsă, niciun murmur pe stradă. Toată lumea doarme. Aici, noaptea e mai scurtă decât oriunde pentru că localnicii, majoritatea navetişti, ajung acasă cu trenul la ora 23.00. Cei mai mulţi se întorc la Bucureşti cu trenul de patru dimineaţa.
Vezi aici imagini cu navetiştii de pe ruta Bucureşti - Olteniţa!
Traseul groazei
Am aşteptat în liniştea nopţii ora de plecare a trenului către Bucureşti. În tot acest timp, garnitura a staţionat în gară găzduind câţiva „clienţi" fideli. Dimineaţă, la patru fix, din toate părţile vin navetiştii. Cu aceleaşi haine, miros izbitor, înjurături pe buze. Cub toţii o iau de la capăt. În tren, cei rămaşi în picioare, se ţin unii de alţii ca să nu cadă. Semnalul de alarmă este tras aproape la fiecare zece minute.
De data asta, mai mult ca să-i adune pe cei care vor să ajungă în marele oraş. „Odată s-a blocat mânerul de la semnalul de alarmă şi nu putea să îl mai pună în funcţiune. Dacă se întâmpla ceva nu mai putea fi tras", ne spune unul dintre navetişti. Toată lumea mănâncă seminţe în tren şi aşteaptă să treacă cele trei ore. O femeie îndrăzneşte să încerce să îşi facă loc. „Daţi-vă un pic mai încolo!", îi spune unui navetist. Acesta, furios, o repede ameninţător: „Stai acolo că te aruncăm pe geam acum! Ce, nu ai loc? Trebuie să încăpem toţi!". La scurt timp, apare Naşul, care se chinuie să se strecoare printre călătorii ce stau în picioare, înghesuiţi ca sardelele. „Hai, Naşule, că ai burta mare. Treci mai repede!", spune unul dintre navetişti. Angajatul CFR s-a supus cerând, doar de formă, „biletele". Imediat, dispare dintre noi, cu pumnii plini de bani.
Povestea omului-tren
Trenul ce asigură de zeci de ani ruta Bucureşti - Olteniţa a devenit casă la propriu pentru unul dintre navetişti. Nea Gogu are 59 de ani şi trăieşte în tren. De 30 de ani face curăţenie la staţia de metrou de la Gara Titan - Sud de unde chiar ia „salariu", spune el iar seara şi noaptea stă în tren. Şi aici se ocupă cu „igienizarea".
„Eu de 30 de ani merg cu trenul ăsta. Mai curăţ pe aici că oamenii lasă mizerie multă. Era într-un timp o femeie care îşi făcea nevoile direct în tren! Am pus-o să îşi adune rahatul cu mâna! Acum două luni m-am ars la mâini că a luat foc un vagon. Navetiştii lasă şi ţigări aprinse câteodată şi uite aşa a luat foc! Am încercat să sting şi m-am ars la mână!", ne-a spus nea Gogu (foto).
Paznicul din tren
Pe nea Gogu îl ştie toată lumea care circulă cu trenul personal 8081. De câte ori au nevoie de informaţii, controlorii apelează la el. „Ce fac oamenii ăia în tren Gogule!?", îl întreabă un controlor, după ce majoritatea călătorilor coborâseră în Gara Olteniţa. „Nu au unde să doarmă! Dar nu sunt de-ai noştri!" , răspunde nea Gogu sigur pe el.
Omul - tren, cum îl numesc controlorii CFR, este cel care asigură de multe ori paza şi ordinea în vagoane. „Eu îi opresc de câte ori îi văd că fac rele! Dacă aruncă mizerie pe jos sau coji de semninţe, le mai spun! Dar mă ştie toată lumea! Ştiu că eu mereu sunt în tren şi că mai fac şi curăţenie pe aici. Îmi place să am grijă de tren că asta este casa mea", ne-a mai spus nea Gogu.
Se încarcă comentariile...
