Veşti proaste pentru bucureşteni: întreţinerea la iarnă, cu 30% mai scumpă
0Conform noului tarif al gigacaloriei aplicat de la 1 august, bucureştenii vor plăti întreţinerea cu 40 sau chiar 90 de lei mai mult decât anul trecut, în funcţie de numărul de camere ale apartamentului.
Creşterea preţului gigacaloriei de la 124 la 170 de lei, decisă la 1 august de către Consiliul General al Municipalităţii, va fi simţită cel mai bine de către cei care locuiesc în apartamentele mari.
Astfel, dacă iarna va fi la fel de blândă ca cea de anul trecut, iar consumul de căldură nu-l va depăşi pe cel anterior, o familie de patru persoane care locuieşte într-un apartament cu patru camere va plăti anul acesta, în luna decembrie, 308, 5 lei faţă de 225,18 lei cât a plătit anul trecut. Preţul este calculat de Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) pentru un consum mediu de 1,816 de gigacalorii.
În luna ianuarie 2012, aceeaşi familie care a plătit anul acesta 212 lei va achita 291 de lei. Cei care vor simţi mai puţin mărirea preţului la căldură vor fi bucureştenii care stau în garsoniere.
Un studiu efectuat de RADET arată că o persoană care locuieşte în garsonieră şi a plătit anul trecut 93 de lei la întreţinere, anul acesta va plăti cu 37 de lei mai mult.
Bani insuficienţi pentru subvenţii
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat însă, imediat după ce Guvernul a decis să nu mai acorde începând din acest an subvenţii la căldură, ca nici municipalitatea nu mai poate suporta să acopere acest tip de ajutor pentru populaţie.
De asemenea, primarul a anunţat că, din această iarnă, plata facturilor la întreţinere pentru bucureştenii mai înstăriţi se va dubla, însă viceprimarul Mircea Raicu susţine că această măsură nu mai poate fi aplicată de anul acesta. „Acum este prea târziu să se mai ia măsura plăţii diferenţiate a gigacaloriei pentru că nu avem o bază de date cu veniturile fiecărui bucureştean. Avem această discuţie în fiecare an. Nu este normal ca o familie care câştigă peste 3.000 de lei lunar să plătească aceeaşi factură la întreţinere ca una care are doar 1.000 de lei lunar. Aproximativ 30% dintre bucureşteni au salarii destul de mari, încât să-şi permită să plătească 300 de lei pe gigacalorie”, a explicat Raicu.
Viceprimarul a mai spus că pentru a suporta şi în acest an subvenţionarea gigacaloriei pentru toţi bucureştenii ar trebui să se aloce 150 de milioane de euro de la bugetul local. Municipalitatea are alocaţi acestui capitol doar 110 milioane de euro.
Datorii istorice de 500 de milioane de euro
Preţul de producţie al gigacaloriei este cel mai ridicat din ţară, din cei 318 lei, 60% fiind tariful ELCEN şi 40% - tariful RADET. Cu toate acestea, bucureştenii plătesc printre cele mai mici preţuri din ţară, pentru că primesc subvenţii de la municipalitate.
„Creşterea de 40% faţă de anul trecut reprezintă doar acoperirea creşterii preţului la materia primă cum ar fi gazele sau electricitatea. Ea nu ajută la diminuarea datoriei istorice de 500 de milioane de euro pe care RADET-ul îl are către ELCEN”, a precizat Călin Murg, preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Datoriile s-au adunat de prin anii 1995, când toate guvernele de-a lungul anilor au promis suportarea unor subvenţii, însă nu au alocat şi banii necesari.
Cât vom plăti anul acesta faţă de anul trecut
Perioada Ap. 4 camere Ap. 3 camere Ap. 2 camere Garsonieră
Decembrie 2010 225,18 lei 177,44 lei 141,11 lei 93,37 lei
Decembrie 2011 308,5 lei 243,09 lei 193,32 lei 127,91 lei
Ianuarie 2011 212,78 lei 167,77 lei 133,67 lei 88,66 lei
Ianuarie 2012 291,51 lei 229,84 lei 183,13 lei 121,46 lei
Februarie 2011 213,78 lei 168,52 lei 134,17 lei 88,91 lei
Februarie 2012 292,87 lei 230,86 lei 183,81 lei 121,8 lei