Înscrieri record pentru ASE. 9.500 de elevi care au luat BAC-ul anul acesta si-au depus dosarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 9.500 de candidaţi şi-au depus dosarele la Academia de Studii Economice din Bucureşti, un numar record in istoria universitatii. Este primul an fără concurs, ci doar pe bază de doasr.

Peste 6.000 de candidaţi s-au înscris până vineri dimineaţa pe cele 4.100 de locuri scoase la concurs la admitere la facultăţile ASE, în primul an în care accesul se face pe bază de dosar, nu de concurs.

Purtătorul de cuvânt al ASE, Florina Mohanu, a declarat, vineri că înscrierile la ASE se vor încheia dumunică, la ora 14.00.

"Este pentru prima dată când s-au înscris atât de mulţi candidaţi şi este mijlocul perioadei de înscriere. ASE a scos la concurs 4.100 de locuri bugetate şi cu taxă. Este primul an când admiterea se face pe bază de dosar, media de la bacalaureat având o pondere de 2/3 din media generală, iar 1/3 fiind media din liceu", a precizat Florina Mohanu.

Aceasta a precizat că, după estimările făcute joi seară, ultimul admis la buget avea media 9.00.

"Vorbim despre candidaţi foarte bine pregătiţi. Din estimările făcute de noi joi seară ultimul admis pe locurile de la buget avea media 9.00", a menţionat purtătorul de cuvânt.



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite