Indicatoarele de circulaţie, ascunse de copaci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Obligatoriu la dreapta" sunt numai câteva dintre indicatoarele greu de observat în anumite locuri ale Capitalei.Printre crengi se vede "Cedează trecerea" şi "Obligatoriu la dreapta" Pe şoseaua

"Obligatoriu la dreapta" sunt numai câteva dintre indicatoarele greu de observat în anumite locuri ale Capitalei.

Printre crengi se vede "Cedează trecerea" şi "Obligatoriu la dreapta"
Pe şoseaua ştefan cel Mare, indicatoarele sunt vizibile, dar dacă te duci pe străduţele ce intersectează această şosea, rişti să nu mai ştii să te întorci şi, pe deasupra, să mai şi încalci câteva reguli de circulaţie. Astfel, la intersecţia străzii Viesparilor cu ştefan cel Mare, vizavi de Spitalul Colentina, indicatorul "Cedează trecerea" şi sub el cel care arată "Obligatoriu la dreapta" sunt greu de observat. La câteva sute de metri mai încolo, la ieşirea de pe strada Despot Vodă, aceleaşi indicatoare - aceeaşi problemă. şoferii merg pe dibuite şi îşi dau cu presupusul referitor la interdicţiile din zonă. "Eu, oricum nu am văzut semnul, dar am intuit că am cedează", ne-a spus un conducător auto. "şi bine că o iau la dreapta şi că nu aveam treabă spre stânga, la Perla, că aş fi făcut stânga şi poate îmi luam şi amendă", ne-a mai recunoscut şoferul. Situaţia nu este mai bună nici la intrarea dinspre şoseaua Măgurele pe şoseaua Alexandriei, unde, la fel, trebuie cedată trecerea celor care vin pe şoseaua Alexandriei, dar asta se presupune, căci indicatorul e ascuns.

Staţionarea interzisă e în pom
Foarte multe indicatoare acoperite de crengile copacilor sunt cele de "Staţionare interzisă" şi "Parcare interzisă". Asta spre nefericirea şoferilor care-şi pot lua astfel uşor amendă. "Trebuie să mă uit printre pomi să văd dacă am voie să las maşina aici, că nu vor ei să pună semnele cum trebuie, cred că intenţionat le şi pun aşa", ne-a explicat revoltat un şofer. O problemă o reprezintă şi indicatoarele care arată trecerea de pietoni. şi cum marcajele de pe şosea sunt şterse, un asemenea indicator acoperit duce la minute întregi de aşteptare ca să treci strada.

Strada Polonă - raiul indicatoarelor acoperite
La intersecţia străzii Polonă cu bulevardul Dacia, acolo unde, pe 4 decembrie 2004, a murit Teo Peter, basistul trupei Compact, situaţia se prezintă la fel ca acum doi ani.
Copacul care i-a folosit ca pretext americanului Van Goethem se află în acelaşi loc. De asemenea, în aceeaşi intersecţie, indicatorul "Drum cu prioritate", aflat pe sensul spre Piaţa Romană, este şi el acoperit complet de crengile unui copac.
Mai sus, pe strada Polonă, la intersecţia cu strada Mihai Eminescu, indicatoarele "Cedează trecerea" şi "Obligatoriu înainte sau la dreapta" nu se văd, astfel că, dacă semafoarele nu funcţionează şi nu cunosc zona, şoferii trebuie să fie foarte prudenţi să nu provoace sau să nu fie implicaţi într-un accident.

Conform Poliţiei Rutiere, peste 200 de indicatoare, amplasate pe stâlpi, în intersecţiile Capitalei, sunt aproape invizibile din cauza copacilor. Ramurile acestora le ascund, iar semnele nu mai pot fi văzute de la o distanţă care să asigure siguranţa în trafic. Acest fapt reprezintă unul dintre factorii determinanţi în producerea accidentelor, indicatoarele respective fiind cele de "obligare", care "dirijează" circulaţia în intersecţii. "Singurele măsuri care se pot lua în aceste cazuri sunt toaletarea copacilor, din dreptul indicatoarelor, de către Administraţia Domeniului Public a fiecărui sector", a declarat subcomisar Romică Ion. Semne de circulaţie "invizibile" mai sunt, conform Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, doar pe arterele secundare ale Capitalei, pe cele principale realizându-se deja toaletarea pentru fiecare copac din dreptul acestora.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite