Incubatoarele arse la Maternitatea Giuleşti, transportate la Petroşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două camioane ale Jandarmeriei au fost încărcate astăzi cu aparatura medicală arsă şi alte obiecte care s-au aflat în Secţia de Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti unde s-a produs incendiul de la începutul săptămânii.

Criminaliştii solicitaseră iniţial un singur camion, dar aparatura medicală şi obiectele arse şi pline de funingine nu au încăpu aşa că s-a mai cerut încă o maşină. După ce au fost încărcate, camioanele au fost sigilate de procurori înainte ca acestea să fie trimise la Petroşani.
 
Incubatoarele şi celelalte obiecte din Secţia de Terapie Inensivă de la Maternitatea Giuleşti vor fi analizate şi expertizate de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă din Petroşani.


 
Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Marius Iacob, a afirmat că temperatura înregistrată în incendiul de la Secţia TI a Maternităţii Giuleşti a atins peste 200 de grade Celsius, expertiza tehnică fiind una extrem de complexă.
 
Tot astăzi, anchetatorii au anunţat că s-a încheiat cercetarea la faţa locului.

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite