Incredibila poveste a femeii care trăieşte de 60 de ani printre cadavre: „Nu mi-e frică de morţi. De ce? Stau cuminţi”

Ioana Ene, o pensionară de 76 de ani, lucrează ca laborantă la Facultatea de Medicină „Carol Davila”. Femeia şi-a dedicat o viaţă de om îngrijirii şi conservării cadavrelor pe care viitorii medici fac experimente.

"Nu mi-e frică de ei. De ce? Stau cuminţi”, ne întâmpină, râzând, tanti Ioana, la intrarea în cea mai mare Sală de Anatomie din facultate. Imaginea este de-a dreptul crepusculară: zeci de cadavre disecate stau întinse pe mese reci de faianţă în aşteptarea studenţilor. O senzaţie de gol, mirosul înţepător de formol şi a altceva nedesluşit ne dă afară după câteva minute în care bătrâna a încercat să ne convingă de naturalul meseriei ei.

Se îngrijeşte de “materia didactică” a studenţilor la Medicină de aproape 60 de ani, lucrează cu substanţe care îi pun sănătate în pericol, dar nu se poate gândi că altul ar fi trebuit să fie destinul ei.

Foto: Marian Iliescu

Pericol de moarte

Mirosurile nu le mai simte, i se par naturale, iar sănătatea “e mai bună decât toate”, nu o doare nici măcar o măsea deşi se apropie de 80 de ani.
 “Ştiu, e o meserie riscantă, are gradul doi de risc, de aia iau acum o pensie de 9 milioane. Altfel rămâneam cu o mizerie de bani după atâţia ani de muncă”, spune laboranta, datorie pe care o onorează acum benevol! Ceilalţi colegi de generaţie nu au avut acelaşi noroc.

Deşi dispun de echipamente de protecţie, expunerea în acest mediu toxic le-a scurtat durata de viaţă multora dintre ei, alţii s-au îmbolnăvit cu ficatul sau au avut probleme cu imunitatea sau auzul. Se lucrează cu maximă seriozitate şi atenţie, pentru că unii dintre morţii expuşi experimentelor pot purta şi boli transmisibile.

Dimineaţa aeriseşte morţii

Tanti Ioana, care, deşi lucrează cu mănuşi de cauciuc, ne-a spus că nu puţine au fost dăţile când şi-a potolit foamea în timp ce se îngrijea de cadavre. Ştie toate procedurile pe de rost, nu-i mai e frică de nimic. “Morţii sunt injectaţi cu 15-18 litri de formol pentru conservare, apoi sunt scăldaţi într-un bazin de 3.000 de litri de formol unde stau o lună de zile. Se lucrează ca la uzină aici. Ce credeţi?”, ne explică foarte tacticos bătrâna. Responsabilitatea doamnei Ioana este aceea de a nu lăsa cadavrele să se “strice”.

Îi udă zilnic cu formol, fenol, apă şi soluţie salină, iar părţile rămase neexploatate de studenţi le îmbracă în plastic. Primul lucru însă pe care îl face atunci când ajunge la serviciu, deschide geamurile pentru a le da “o gură de aer proaspăt” morţilor şi îi urează spor la muncă fiului ei şi soţului care lucrează la câţiva metri distanţă, la Serviciul Cadavre, adică locul în care sunt conservate trupurile neînsufleţite.

Laboranţii din facultate îşi perpetuează pasiunea pe ramură familială, din mamă-n fiu. Cazul Ioanei Ene nu este singular. Şi colegii ei îşi învaţă copiii, încă de mici, să aibă sânge rece iar apoi dau testul “rezistenţei” în Sala de Anatomie, care arată precum un studio în care se toarnă filme de groază.