Închiderea magazinelor de vise, blocată de birocraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Războiul“ primăriilor din Bucureşti cu magazinele de vise bate pasul pe loc, cel puţin în sectoarele 3 şi 5. Aici, consilierii locali nu au dezbătut şi aprobat hotărâri prin care să se reglementeze activitatea unităţilor care vând mărfurile halucinogene.

Dacă în sectoarele 1, 2, 4 şi 6, situaţia a fost cât de cât clarificată prin parafarea unor reguli de funcţionare, în restul Capitalei ar fi trebuit aplicată, începând de astăzi, hotărârea adoptată vinerea trecută în Consiliul General al Municipiul Bucureşti. 

Astfel, s-ar fi închis toate magazinele de vise situate la o distanţă mai mică de 1, 5 kilometri de şcoli, spitale, biserici, parcuri şi de scări de bloc.

„Inspectorii Corpului de Control aşteaptă ca respectiva hotărâre să fie validată de prefect, probabil în cursul acestei săptămâni şi apoi vor începe controalele la magazinele care comercializează produsele etnobotanice“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 5, Bogdan Tamaş.

El a adăugat că ulterior se va lucra şi la o hotărâre de Consiliu Local prin care să se înăsprească şi condiţiile de funcţionare a acestor magazine, lucru cel mai posibil după sărbătorile de iarnă.

Explicaţia vine în ciuda afirmaţiilor făcute de iniţiatorul proiectului, consilierul general Horia Scarlat, potrivit căreia hotătârea se aplică imediat ce a fost consemnată în procesul verbal de şedinţă.

„Prin hotătârea noastră, ce s-a votat în consiliile locale, intră astfel în legalitate. Normal este să le închidă şi este valabil şi pentru sectoarele 3 şi 5, iar, de la 1 ianuarie 2011, aceste magazine nu mai trebuie reautorizate“, a afirmat Scarlat.

Amenzi de 10.000 de lei

Restul primăriilor de sector acţionează ca şi până acum, adică în baza propriilor legiferări. „Termenul <închidere> este puţin forţat, pentru că de fapt este vorba de zona unde aceste magazine funcţionează. Până acum s-a dispus suspendarea activităţii la 13 astfel de unităţi, iar, dacă acestea continuă să funcţioneze, noi aplicăm zilnic amenzi de 10.000 de lei, iar, la trei sancţiuni adunate, putem depune plângere penală“, a declarat Alexandru Ichim, purtător de cuvânt la Primăria Sectorului 1.

Consilierii generali au hotărât, săptămâna trecută, interzicerea comercializării subtanţelor etnobotanice pe o rază de 1.500 de metri în jurul şcolilor, spitalelor, bisericilor, parcurilor şi a scărilor de bloc.

În schimb, comercianţii de etnobotanice au găsit încă de acum câteva luni soluţia de a-şi continua în voie activitatea şi au ales să-şi vândă produsele online, aceasta fiind o alternativă la magazinul de la colţul străzii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite