Începutul teatrului în București

Istoricii scriu că prima sală de teatru este aceea organizată sub îndemnul domniței Ralu, fiica cea mai mică a lui Ioan Vodă Caragea (1812-1818), care crease teatrul de la „Cișmeaua Roșie“, pe Podul Mogoșoaiei.

George Potra scrie în cartea sa „Din Bucureștii de ieri“ că aici s-a jucat „Orest“ de Alfieri, „Daphnis și Chloe“de Longus în limba greacă, iar în toamna lui 1818 a jucat aici trupa melodramatică germană a lui Gherghy.

În cartea lui Dimitrie C. Olănescu, „Teatrul la români“, sala este descrisă cu „trei rânduri de loji îmbrăcate în postav roșu, perdele de chemrică cu ciucuri albi și 14 rânduri de bănci de lemn, era aproape în forma oului, fără nicio ornamentare și fără gust“.

După trei ani, în 1822, sala a fost reparată și reînnoită și i s-a adăugat un policandru cu 40 de lămpi de ulei, iar în 1853 se introduce gazul.
Domnul Alexandru Șuțu (1818-1821) continuă să sprijine teatrul grecesc, inițiat de domnița Ralu Caragea.

Teatrul bucureștean și-a încetat activitatea în timpul Revoluției din 1821 și câțiva ani după aceasta.

Istoricul George Potra mai scrie că în 1833 s-a clădit în București o nouă sală de teatru, fiindcă teatrul de la „Cișmeaua Roșie“ arsese în 1825.

Întemeietorul este Ieronim Momolo, fost bucătar și om de afaceri, care înțelesese nevoia unei asemenea săli de spectacol în București, vizitat de multe trupe străine.