UPDATE Incendiu de proporţii la depozitele Fiscului: o hală aproape că s-a prăbuşit, iar 10 maşini sunt în flăcări: Accesul presei, blocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul a izbucnit, vineri după-amiază, în sectorul 6 al Capitalei, pe Bulevardul Timişoara. Mai multe maşini şi depozite au luat foc. La ora transmiterii ştirii, nu se cunosc cauzele care au dus la izbucnirea incendiului. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 20.06 Autorităţile au interzis accesul jurnaliştilor în perimetrul în care a avut loc incendiul, chiar şi la mult timp după ce flăcările au fost stinse. Reporterii adevarul.ro de la faţa locului au fost ţinuţi la distanţă de zona incendiată, chiar şi atunci când nu mai exista niciun risc.  Conform unor surse citate acum câteva minute de Romania TV, focul a fost aprins de o mână criminală şi au ars maşini aflate în custodia Vămii Bucureşti. Reprezentanţii Fiscului au refuzat să explice de ce blochează accesul presei în perimetrul gestionat de o instituţie publică. De asemenea, nu au fost oferite la faţa locului informaţii despre incendiul produs.

Două depozite din Bucureşti ale Gărzii Financiare, în care se află autoturisme, au fost cuprinse de flăcări, vineri după-amiază, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului cu zece autospeciale, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

"Incendiul a fost semnalat printr-un apel făcut la 112 la ora 17.15. Suprafaţa afectată este de aproximativ 500 de metri pătraţi", au precizat oficialii ISU.

Pompierii au cerut degajarea căilor de acces în depozite, pentru a facilita acţiunea maşinilor de intervenţie. Operaţiunea de stingerea a incendiului este îngreunată de fumul înecăcios, au mai spus cei de la ISU.

Circulaţia vehiculelor RATB în zonă nu este afectată, au precizat reprezentanţii Regiei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite