Bucureşti: Încă un muncitor ucis de neglijenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a murit ieri şi un altul a fost rănit într-un grav accident de muncă, petrecut pe şantierul din apropierea complexului Romexpo din Capitală.

Valentin Neaţă şi Marian Marius Guriţă, ambii în vârstă de 30 de ani, făceau săpături pentru drenaj de canalizare într-un şanţ de aproximativ trei metri, când malul de pământ a cedat şi s-a surpat peste ei.
Echipajele de intervenţie au reuşit să-l salveze pe Valentin Neaţă, dar Marius Guriţă a fost scos după 45 de minute de sub pământ şi nu a mai putut fi salvat. „După ce i-am descoperit faţa celui de-al doilea muncitor, i-am pus masca de oxigen. El decedase, dar am sperat că se mai poate face ceva”, a declarat Anca Onofrei, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Incidentul a survenit în jurul orei 13.00, iar cauzele acestuia vor fi stabilite în urma anchetei demarate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti. Potrivit primelor cercetări, pe şantier nu au fost luate măsurile de protecţie necesare, iar pereţii şanţului în care lucrau cei doi muncitori nu au fost suficient securizaţi.

Lucrările au fost sistate. “Ar fi trebuit ca malul să fie securizat înainte ca ei să coboare în groapă. Din nefericire, nu au învăţat nimic de la accidentul petrecut în urmă cu o lună la Băneasa”, a declarat prefectul Capitalei, Mihai-Cristian Atănăsoaie, făcând referire la tragedia în urma căreia trei muncitori şi-au pierdut viaţa.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite