În Capitală, ca la ţară: bucureştenii şi-au luat capre pe post de animale de companie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa unor bucureşteni seamănă mai degrabă cu cea a oamenilor din sate şi comune. Curţile lor adăpostesc păsări, capre şi alte animale.

La doar câteva minute de Pipera, zona companiilor multinaţionale, unde oamenii vin la muncă spilcuiţi, la patru ace, iar viaţa la ţară este doar un plan de vacanţă, casele înconjurate de curţi iau locul zgârie-norilor de birouri.

Mulţi dintre bucureştenii din cartierul Andronache nu se gândesc unde unde să-şi petreacă seara, ci la cum să-şi organizeze treburile în gospodărie: la animale, păsări şi la ce concentrate să mai cumpere de la moară. Unii chiar unde să mai meargă cu caprele la păscut.

Aici oamenii nu se duc de dimineaţă la piaţă să cumpere ouă de la ţărani, ci se uită în coteţ să vadă ce fac găinile. Bucureşteni de când se ştiu, aceştia au alte îndeletniciri. Unele întâlnite mai mult în mediul rural, ci nu la câteva staţii de autobuz de Piaţa Universităţii, kilometrul 0 al Capitalei.

20 de păsări, într-o gospodărie

Elena Avram este o gospodină în vârstă de 73 de ani din cartierul Andronache. Dimineaţa, imediat după ce se trezeşte, Elena Avram merge la păsările ei din curte.

„Mai întâi le mătur, apoi le pregătesc apă cu pelin să previn bolile. Am citit eu într-o revistă“, spune femeia. Locuieşte aici de când se ştie şi se consideră bucureşteancă get beget. Cu toate acestea, niciodată nu s-a dus la piaţă să cumpere zarzavat sau ouă şi a a deprins de când era copilă micile îndeletniciri din gospodărie.

Ieri, bâtrâna pregătea masa pentru găini. Pe o măsuţă din curte ea amestecă pâine în apă caldă, „o hrană bună pentru păsări“, după cum spune chiar ea. În jurul ei, sunt cinci căţei negri, lăţoşi care se joacă şi aleargă printre picioarele ei. Elena are 20 de păsări pe care nu le consideră doar o sursă de hrană, ci o plăcere, un obicei la care nu ar renunţa.

„Am avut şi raţe şi bibilici. Alea sunt mai greu de întreţinut, acum am doar găini şi câţiva cocoşi. Acela e un cocoş american“, spune ea, în timp ce arată spre cea mai mică pasăre din ogradă.

Acum, ouă nu mai sunt atât de multe – „vreo 15 pe zi“, dar femeia a avut grijă să nu ducă lipsă pentru iarnă. „Le-am pus la conservat. Am vreo 300 în apă de var. Nu o să rămân fără“, explică Elena. Să le vândă în piaţă nici nu se gândeşte, vrea produsele doar pentru ea şi soţul ei. Mai ales că cele cumpărate nu au nici un gust. „Am cumpărat acum un an. Nu aveau niciun gust, mâncam şi nu simţeam nimic“, adaugă ea. A fost ultima dată când a întrebat la un magazin dacă au ouă.

Nea Florică şi căpriţa Piţa

În altă parte a cartierului bucureştean, Nea Florică merge agale pe stradă. Lângă el stă Piţa, o capră de 12 ani pe care o ştiu toţi vecinii. Bărbatul merge încet pe străzile acoperite cu nisip, pregătite să vadă abia acum primul asfalt. A fost cu capra la păscut. Nu departe de casă, mai ales că în zonă găseşte destule locuri pline cu iarbă. La fel ca Elena, bucureşteanul a crescut şi porci, şi păsări. Acum singurul lui animal a rămas Piţa, o căpriţă foarte ascultătoare. „Ea nu pleacă de lângă mine. Dacă vorbesc trei ore la poartă stă lângă mine“, spune vesel bărbatul de 83 de ani.

Tase Florică, pe numele său adevărat, spune că animalul nu este doar o sursă de hrană, ci şi un prieten cu care vorbeşte, chiar dacă nu îi răspunde. „Ca să uit de necazuri, mai vorbesc cu ea. Aşa-i drăguţă? Ce faci, te ştergi la gură pentru poze?“, îşi întreabă acesta animalul.

Lapte acum nu prea dă capra, mai ales că în februarie o să facă un ied. „Dă cam un păhărel. Înainte aveam cam trei litri pe zi - beam şi a doua zi“, spune Nea Florică. Cu iedul nu ştie încă ce o să facă, mai ales că nu e prima dată când Piţa face pui. „A fost capra cu trei iezi, dar i-am băgat pe toţi la oală. Acum dacă face o căpriţă o opresc, dacă nu... îl gătesc“.

Păsările, animale de companie

Anul trecut, Primăria Generală a adoptat o hotărâre de consiliu conform căreia bucureştenii nu mai voie să crească animale în curte. Bucureştenii pot „fenta“, însă, această hotărâre cu puţin ajutor din partea medicilor veterinari. Aceştia pot să scape de amenzi dacă declară păsările animale de companie. Proprietarii trebuie să le facă o carte de sănătate şi să respecte regulile de igienă.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite