Împuşcături în sectorul 3: Hoţii aveau asupra lor 55.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au tras două focuri de armă de avertisment pentru prinderea a două persoane care sustrăseseră o sumă importantă de bani din portbagajul unei maşini.

Evenimentul s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 3.30 când cei doi suspecţi au fost opriţi şi legitimaţi de poliţişti la intersecţia Bulevardului Octavian Goga cu Nerva Traian.

Cei doi au încercat să fugă şi pentru prinderea lor poliţiştii au tras două focuri de armă în plan vertical.

„Este vorba de doi indivizi de 26 şi 17 ani asupra cărora a fost găsită o sumă importantă de bani în bacnote de câte o sută de euro. Banii fuseseră sustraşi din portbagajul unei maşini aflate într-un service-auto", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Christian Ciocan.

Suspecţii au fost reţinuţi şi duşi la secţia 11 pentru continuarea cercetărilor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite