Îmbulzeală la moaştele Sfântului Nicolae (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi au format o coadă care a împrejmuit biserica Sfântul Gheorghe cel Nou şi care s-a întins până în staţia tramvaiului 21.

Forfotă mare, astăzi, la biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Capitală, unde credincioşii au stat ore întregi în frig ca să se roage la moaştele Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor.


Sutele de oameni au venit de la primele ore ale dimineţii să se roage la moaştele Sfântului Nicolae,care vor fi expuse până mâine seară. Cei mai mulţi au venit împreună cu copiii şi s-au rugat pentru sănătatea lor. „Obişnuiesc să merg să mă închin la moaştele Sfântului Dumitru, dar am venit şi la moaştele de aici pentru că Sfântul Nicolae este protectorul copiilor și mă rog pentru copilul meu”, a declarat Aurica Dinculescu, de 50 de ani.

image
image

Oamenii au înfruntat vremea destul de rece şi au stat şi câteva ore ca să ajungă până la moaşte, în timp ce în biserică alţi enoriaşi se înghesuiau să asiste la slujba religioasă ţinută de preoţi în zi de sărbătoare. Din cauza mulţimii de oameni care a stat la coadă, tramvaiele au circulat cu dificultate printre ei.


Mai mulți tineri decât de obicei

image

Mulţi cred în minunile despre care tot au auzit că le fac moaştele sfinte. „Vin des să mă rog la moaşte pentru sănătate şi cred în puterea lor şi în miracolele pe care le pot săvârşi”, a spus Georgeta Sanda, de 41 de ani.

image

Spre deosebire de alte moaşte unde vin mulţi vârstnici, la moaştele Sfîntului Nicolae au venit mulţi tineri  să se închine pentru că au auzit de puterea tămăduitoare a acestora. Comercianţii ambulanţii au profitat şi de această ocazie şi au venit să vândă flori, busuioc şi lumânări.

image

Supranumit şi „Făcătorul de Minuni”, Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii şi este cunoscut ca fiind ocrotitorul copiilor. Biserica spune că sfântul s-a născut într-o familie bogată, iar după moartea părinţilor săi a devenit preot. Şi-a împărţit averea săracilor, după care a plecat în pelerinaj în Palestina şi în Egipt. Când s-a întors acasă, poporul l-a ales Arhiepiscop de Myra.

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite