INTERVIU VIDEO Teodor Frolu: „Pasajul Basarab e o megalomanie care ne costă bani şi care nu ne foloseşte la nimic”

Primul exemplu de „Aşa nu!”, indicat de arhitectul Teodor Frolu (46 de ani), este Pasajul Basarab. Podul este ridicat după un concept vechi de 40 de ani şi este util doar pentru un sfert din locuitorii Bucureştiului.

Bucureşti 2011. Zgârie-nori cu geamuri fumurii răsar printre blocurile gri, comuniste, şi case ridicate încă din perioada interbelică. Buldozerele scoase în stradă de Primăria Capitalei pentur a face loc unor bulevarde şi mai late distrug totul de-a valma, clădiri de patrimoniu, protejate doar pe hârtie prin lege. Lasă, în schimb, „monumentele” din cartierele muncitoreşti, ridicate la ordinul Ceauşescu.

Aceste anomalii nu le văd însă toţi arhitecţii din Capitală. „Mulţi specialişti în urbanism au contribuit la punerea în practică a planurilor fostului dictator. Unii dintre ei nu s-au rupt de conceptele comuniste nici în secolul al XXI-lea”, a declarat Teodor Frolu.

Cu toate acestea, urbanistul susţine că nici cel mai recent proiect de „salvare” a Bucureştiului, Zona Metropolitană, nu este o soluţie. „Ca să tragi utilităţi la 20 de kilometri, trebuie să te gândeşti la costuri şi să ai în vedere dacă este un câştig pentru Capitală. În schimb, am putea stimula zone moarte precum esplanada sau Casa Radio”, a mai spus Frolu. El a adaăugat că problema traficului din zona Basarab trebuia rezolvată, dar nu prin ridicarea unui pasaj.

Adevărul de Seară: Cum arăta Bucureştiul acum 30 de ani şi ce a devenit?

Teodor Frolu: Era aglomerat. Zonele Sfânta Vineri, Piaţa Unirii, aşa le percepeam, agitate, vii, aveai o relaţie cu oamenii. Lucru care nu se mai întâmplă acum. Dar erau zone sigure, nu m-am simţit, copil fiind, în dificultate în oraş, nu mă simţeam pierdut. E foarte impotantă această senzaţie şi vine din felul în care este organizată strada. În zilele noastre, strada nu e pentru pietoni. Zona pietonală e ceva rezidual. După ce ai rezolvat traficul, reclamele, buticurile, restul este pentru pietoni. Şi, nu ne mai pasă de el, se strecoară el pe undeva. Haosul în Bucureşti nu vine de la clădiri, ci din ce oferă strada pietonului.

Care era cel mai frumos loc din oraş?

Schimbând şcolile la care am învăţat, lucrul ăsta m-a făcut să bântui oraşul. Cel mai frumos loc...? Parcul Carol.

De ce?

Avea personalitate, caracter, în mintea mea de copil era maiestuos. Îmi plăcea mai mult decât Cişmigiul, care mi se părea de cartier. Erau fascinante Muzeul Satului, cu tot ce era în jurul lui, dar şi zona centrală. Zona Universităţii mi se părea vie.

Din punct de vedere al arhitecturii, ce a declanşat marea schimbare?

Cutremurul a fost momentul care a declanşat marea urgie din Bucureşti. Pe locul clădirilor dărâmate, în zona centrală, au apărut unele noi şi cred că asta l-a inspirat pe Ceauşescu. A văzut că poate să ascundă oraşul. Mare parte din arhitecţi au fost părtaşi la acest joc. Ce e mai rău, e faptul că proiectele lui au fost considerate necesare şi după 1990. E ridicol, şi-ţi dai seama cât de profund au rămas anumite concepte despre oraş.

Lânăriei era o zonă de case interbelice sau chiar de dinainte de 1900, dar care aveau o viaţă în ele. Modernismul adoptat în arhitectură a fost un mare eşec. A fost cu atât mai mare cu cât s-a aplicat pe o structură de oraş vechi, care a fost distrus ca să aducă modernismul. Bucureştiul aici suferă. Oraşele vechi cu tradiţie din toată lumea care nu au supravieţuit într-un stat totalitar au reuşit să se opună acestei demolări forţate. Proprietăţi private fiind, n-au permis distrugerea, deşi tragedii s-au întâmplat la o scară mai mică peste tot, inclusiv în Bruxelles.

Se continuă opera lui Ceauşescu prin demolarea clădirilor importante?

Faptul că noi rămânem la ideea că dărâmând o structură de oraş vechi, de un anumit caracter, de dimensiune a caselor, o tipologie de stradă pentru a face loc unor lucrări de infrastructură, este un concept depăşit, nu e ceauşist, e al oraşului modern din anii ’70-’80. Dacă rămâne în actualitate este extrem de păgubos. Auzeam la profesorii mei că întâi trebuie să ne consumăm porţia noastră de modernizare. Nu. Este ca şi cum ai spune că mai întâi trebuie să mă îmbolnăvesc de cancer ca să văd cum fac să nu am cancer.

De când vă preocupă aspectul oraşului?

A început să mă intereseze oraşul din anul 2000, când am devenit investitor în Centrul istoric. Atunci, împreună cu nişte olandezi am deschis Cafe Amsterdam. Eram preocupat de arhitecură, nu de urbanism, de design. Atunci am început să înţeleg că o intervenţie nu e doar o construcţie, ci are legătură cu oamenii, cu ce se întâmpă în jurul tău. Momentul cheie care m-a făcut să mă duc în această zonă a urbanismului a fost când s-a închis peste noapte circulaţia acolo. Afacerea a căzut. Atunci era o mizerie pentru că nimeni nu punea importanţă pe acea zonă. Azi e altceva. Deşi toată lumea îmi spunea că de ce ne plângem că zona a devenit pietonală, le-am spus că ceva nu e în regulă.

Am început să mă întâlnesc cu specialişti, cu o firmă britanică, am început să vorbesc cu oamenii, am făcut o asociaţie a Centrului istoric. Am cunoscut problemele pe are nu le ştiam în oraş. Am început să lucrăm împreună cu mai mulţi specialişti, după care a apărut momentul clădirii Ark.

Care este povestea „The Ark”?

Când am cumpărat-o, cei de la British Council au venit cu o propunere: să colaborăm pentru un proiect de revitalizare a zonei. Clădirea era abandonată din 1990, după un mare incendiu, prin martie. Pe vremuri aici era vama Poştei. Clădirea era plină de ajutoare, pentru că toată lumea trimitea pachete prin poştă. A venit Revoluţia. Prin martie s-au mai aşezat lucrurile şi s-a constituit comisia de verificare a ajutoarelor. Subit, a luat foc clădirea. Au ars acoperişul şi planşeele şi i-au pus tablă în geamuri. Pentru că era o clădire-monument istoric, cu teren mic, n-a fost interesantă pentru cumpărători şi în 2004 am reuşit să o cumpărăm.

Care ar fi „minunile” Bucureştiului?

Prima ar fi reconsiderarea centrului Bucureştiului, de la Piaţa Victoriei până la Piaţa de Flori „George Coşbuc” şi de la Grădina Botanică şi Palatul Cotroceni, până la Nerva Traian. Ideea de de a da în zonă prioritate pietonilor şi de a a o face vie pentru recuperarea oraşului la scară umană, ar putea să schimbe complet faţa Bucureştiului.

A doua zonă este Triunghiul Muzeelor: Ţăranului, Antipa şi cel de Geologie. Fiecare sunt privite separat. Dacă am unifica aceste trei muzee, cu funcţiuni comune, am face un loc extrem de interesant.

Al treilea proiect pe care îl promovăm este o zonă neglijată de oraş, între Lacul Morii şi Casa Poporului. Are o particularitate: din punct de vedere geografic aici este un lac foarte mare pe care poţi face sporturi folosind vântul şi ai câteva proiecte mari de dezvoltate şi cea mai mare aglomerare de universităţi şi centre de cercetare. Toate au legătură cu noul tip de economie eco. De aceea  proiectul se cheamă Eco Bucureşti. Amestecul de educaţie, cercetare, business ar fi o platformă pentru oraş.

O altă „minune” ar fi zona Parcului Carol, cu clădirile din jurul lui, industriale, Gara Filaret, Fabrica de Chibrituri, Centrala Electrică. Sunt extraordinare. Dacă ar fi reconectate, ar transforma zona. Bucureştiul nu are noduri, atracţii cu personaliate foarte clar definite. Lucrurile sunt amestecate. E păcat. Ai astfel de zone în care trebuie să vii cu un concept integrat, de unde ar câştiga toată lumea, şi proprietarii, şi cei care le folosesc, şi business-urile. La noi nu s-a înţeles acest lucru. Dezvoltarea urbană corectă nu poate fi făcută decât în formatul în care toată lumea câştigă.

Există clădiri care trebuie dărâmate în Bucureşti?

Este de dărâmat în Bucureşti. E un lucru pe care Bucureştiul nu îndrăzneşte încă să-l spună. Dărâmă clădiri cu personalitate, dar nu îndrăzneşte să dărâme clădiri ale anilor 80 fără personalitate. Poate nu integral dărâmate, dar sunt clădiri chiar şi rezidenţiale, care sunt prea aglomerate. De la cartierele tradiţionale, unde oamenii ştiu că între blocurile lor s-au ridicat altele, până la construcţii făcute în ultimii ani pe spaţiile verzi dintre blocuri, retrocedate de primării.

Pasajul Basarab. Era nevoie de o asemenea construcţie?

Există două lucruri pe care trebuie să le avem în vedere: închiderea inelului acolo, care e necesar, însă soluţia constructivă aleasă este o aberaţie, o megalomania, care ne costă bani şi care nu ne foloseşte la nimic. Ca să fiu mai explicit: am găsit soluţia de a traversa Bosforul, şi am pus-o să treacă 10 linii de cale ferată. Dacă te uiţi la Podul Grant, trece aceleaşi linii. Deci, construcţia Pasajului putea să coste cu 150 milioane mai puţin, iar banii aia să meargă în altă parte. El ca gabarit este imens, adică pentru cine vine în oraş e amuzant. Este ca şi cum ţi-ai cumpăra un excavator de 10 tone ca să vii cu el la birou. Şi mai e o problemă care n-are legătură strict cu Basarabul, ci cu faptul că trebuie să avem mai multe drumuri în oraş. Urbanismul modern spune: faci mai multe drumuri, ai mai mult trafic. Ce se va întâmpla în continuare? Zona nu va fi atractivă pentru investitori, cel mult va polariza investiţii în birouri. Acestea se vor goli noaptea, şi zona din proximitate va fi întotdeauna pustie. Într-o zonă necirculată apar polarizări de delicvenţă. Nu sunt scenarii, ci doar ce au păţit alţii. Şi mai e un lucru pe care puţină lume l-a remarcat până acum în oraş: dacă cei care iau decizii circulă cu Audi, nu înseamnă că ei sunt majoritari: 75% din populaţie nu circulă cu maşina, asta însemnă că pentru 25% din populaţie se fac nişte sacrificii şi costuri enorme care nu se justifică.
 
Simţiţi că se schimbă oraşul?

La nivelul oamenilor, da. Au început să-şi dea seama. Iau atitudine, poate nu foarte clară, sunt o minoritate, dar faptul că încep să se organizeze este important.

Sunteţi pentru o extindere a Bucureştiului?

Eu am o părere diferită în privinţa zonei metropolitane. Cred că Bucureştiul în momentul de faţă este mult prea extins şi este neeconomic în felul în care s-a extins. Ca să tragi utilităţi la 20 de kilometri, trebuie să te gândeşti la costuri şi să ai în vedere dacă e un câştig pentru Capitală.

În loc să stimulezi zonele moarte precum esplanda, Casa Radio, toată centura de trafic greu care nu e folosită, cea din jurul Casei Poporului, rămânem la ideea că dărâmăm din structura oraşului vechi ca să facem loc construcţiilor. E o prostie păguboasă.