INTERVIU Răzvan Orăşanu: „Avem un nivel de trai foarte scăzut pentru că se fură pe rupte”

Fost şef al privatizărilor în guvernarea Tăriceanu, Răzvan Orăşanu a trasat câteva direcţii ce trebuie urmate în economia românească într-un interviu acordat „Adevărul de Seară”. În fiecare miercuri puteţi citi în cotidianul trustului Adevărul Holding un comentariu semnat Răzvan Orăşanu.

Răzvan Orăşanu a absolvit London School of Economics, a fost preşedinte al AVAS şi consultant pe politici publice al Băncii Mondiale.

Adevărul de Seară: Ce i-aţi răspunde unui cetăţean care vă întreabă de ce nivelul de trai este scăzut în România?

Răzvan Orăşanu: Nivelul de trai scăzut este o consecinţă directă a unor politici economice gândite pe jumătate, schimbate de la o guvernare la alta şi uneori chiar de la o lună la alta. Dacă vrei dezvoltare, este obligatoriu să gândeşti coerent un domeniu. De exemplu, dacă vrei să ai energie ieftină pentru populaţie, trebuie să te gândeşti la investiţii în hidrocentrale, la exploatarea zăcămintelor de ţiţei şi gaz, trebuie să te gândeşti la o reţea decentă de transport şi distribuţie plus la unele legături comerciale externe privilegiate. Dacă guvernanţii gândesc haotic, de azi pe mâine, sau în folosul propriu,  factura este decontată în final din buzunarul contribuabilului, al nostru al tuturor. 

În fine, i-aş mai spune cetăţeanului un adevăr dureros care a rămas nerostit de politicieni: avem un nivel de trai foarte scăzut pentru că se fură pe rupte în aceasta, în special din companiile de stat. Situaţia cu lupul paznic la oi nu e o excepţie, a devenit aproape regulă. Şi mă tem că hoţia aceasta este transpartinică, singurul grup majoritar în orice guvernare fiind cel al spoliatorilor care au manetele de comandă în mână şi se sprijină între ei.

Merită să investeşti în ţara noastră? Care sunt domeniile cât de cât profitabile?

Din fericire, mai avem suficiente companii care investesc. În ultima vreme am văzut multe investiţii în industrie, mai ales în produse de export, pe măsura ce companii vestice se folosesc de mâna de lucru ieftină. De altfel, am fost scoşi cât de cât din groapa de exportul de Dacii, de telefoane mobile şi de mobilă. Mai există investiţii foarte multe în zone de tradiţie, precum IT-ul – în plină criză erau câteva multinaţionale în acest domeniu care au continuat angajările, dar şi în zone mai „noi”, precum cele legate de energia verde, în special comasate în zona Dobrogea.

Nu investim încă suficient în domenii prioritare, care ne-ar scoate din groapa pe care tot noi ne-am săpat-o: autostrăzi, extinderea metroului, finalizarea tuturor unităţilor de la Centrala de la Cernavodă. De asemenea, nu investim în domenii precum cercetarea deşi avem unii din cei mai buni inventatori şi fizicieni din lume.

Cum vedeţi drumul profesional al unui student după terminarea facultăţii?

Pare o întrebare foarte simplă, dar mi-am dat seama că este de fapt o problemă foarte complicată şi spinoasă demarând în anul 2008 un program de stagii de practică în companii pentru studenţii în anul terminal. Parcursul profesional al studentului depinde de abilităţile pe care le are – puţine în general dobândite în facultate – şi măsura în care ele sunt armonizate cu nevoile angajatorilor. Aici este de obicei o distanţă foarte mare, de aceea companiile investesc cam un an într-un student care şi-a terminat studiile.

Un student într-o ţară europeană ar trebui să aibă la dispoziţie până la şase luni de practică într-o companie serioasă, ca parte a parcursului universitar. La noi, din păcate ideea de practică este de a-ţi găsi o firmuliţă obscură care să îţi ştampileze celebrul formular obligatoriu. Iată, am găsit şi în domeniul experienţei profesionale formele fără fond. Ca atare, studentul are în general un şoc atunci când se integrează în piaţa muncii, iar aşteptările lui iniţiale nu se potrivesc foarte bine cu aşteptările directorilor din companii.

Câteva întrebări personale. Vă plătiţi cumpărăturile cu cardul sau cu bani?

Îmi plătesc cumpărăturile în general cu bani lichizi, pentru că fac foarte multe drumuri la piaţă pentru aprovizionare – îmi place să mănânc cât mai sănătos şi „de la sursă”. Cu cardul plătesc mai mult facturile sau sumele de la un restaurant, de pildă. Trebuie să mărturisesc însă că mă adaptez: în străinătate folosesc doar cardul. 

V-aţi specializat în străinătate. De ce nu aţi rămas să activaţi peste hotare?

Să ştiţi că aceeaşi întrebare mi-a pus-o şi propria mama – ea a sperat că voi rămâne în străinătate şi mi-a spus mereu că „nu se merită să te intorci în mocirla de aici”. Nu cred că are dreptate. Eu cred că, deşi e mai greu, te poţi descurca în Romania, viaţa de aici îţi oferă foarte multe lucruri pe care nu le întâlneşti în altă parte în lume: oameni cu o imaginaţie incredibilă, pasionaţi pe un anume subiect, poveşti extraordinare de curaj şi demnitate, cum a fost cazul învăţătoarei care a intrat în greva foamei, multă poezie şi trăire emoţională intensă. Suntem când enervaţi, când euforici, trăim însă mai intens decât mulţi europeni. 

În plus, România este pentru mine locul care va fi mereu „acasă”. Am muncit şi am învăţat şase ani în străinătate, înainte de a reveni în ţară în decembrie 2004. Pentru mine, însă, a fost important să mă reîntorc şi să încerc să contribui cu ceva prin specializarea pe care o am – domeniul politicilor publice. Am avut noroc de o conjunctură favorabilă şi acest lucru a însemnat pentru mine şi o vizibilitate şi o răspundere foarte mare de la început, inclusiv prin prezenţa publică. Ca atare, nu mă pot plânge, cred că am făcut o alegere mai bună decât dacă aş fi rămas în străinătate.

Publicaţi săptămânal un comentariu în „Adevărul de Seară”. Ce v-aţi gândit să le comunicaţi cititorilor?

Vreau în primul rând să explic tot ceea ce ţine de sectorul public în vorbe cât mai simple, convingându-i pe oameni că economia e mai degrabă ca o oază cu apă limpede, şi nu ca un deşert, cum este prezentată adesea. Vreau să pun degetul pe rană, acolo unde sesisez probleme majore. Vreau să propun posibile soluţii, nu doar să critic nejustificat. Vin de multe ori cu o ironie şi nu dau cu parul – dar şi ironia poate fi corozivă. În fine, lucrul cel mai important pe care vreau să-l comunic este că îmi pasă de problemele cititorilor, ale românilor obişnuiţi. Cele mai bune articole ale mele sunt scrise ca urmare a unor întrebari primite de la cititori. Ca să fiu cinstit până la capăt, o parte din ele au fost critici formulate ca întrebări. Ce mă bucură însă este că cititorii nu rămân indiferenţi şi reacţionează, indiferent dacă îmi dau sau nu dreptate. Pentru mine, este un semnal foarte clar că reuşesc realmente să comunic. Iar pentru mine este o bucurie să scriu săptămânal pentru „Adevărul de Seară” şi sper că reuşesc să transmit acest lucru prin cuvintele ce alcătuiesc fiecare articol.