INTERVIU Bălăceanu Stolnici: "Am început să-mi scriu memoriile din copilărie"

Descendent dintr-o familie boierească, Constantin Bălăceanu Stolnici ne-a primit în casa în care s-a născut şi unde locuieşte şi astăzi, la 88 de ani. Pe strada Gina Patrichi, fostă Orlando, dintr-o casă „îmbrăcată“ în iederă, academicianul ne deschide două uşi masive din lemn. Intrăm în „muzeul Stolnici“ de la 1890 şi stăm de vorbă despre Bucureştiul anilor ’40.

"Doamnele nu aveau voie la Capşa". Află care erau distracţiile bucureştenilor în interbelic

Constantin Bălăceanu Stolnici: "S-a dat mult nas elevilor în numele democraţiei"

Unde se făceau ritualuri de blesteme în Bucureşti. Vezi aici lăcaşul de cult de pe Calea Victoriei

Cum v-a rămas în memorie oraşul copilăriei?

Sistemul de educaţie pe care îl aveau aceste guvernante era să stai foarte mult în aer liber. Şi atunci ne luau, pe mine şi pe sora mea, cel puţin o dată pe zi şi ne duceau la şosea, la doi paşi. Maşinile erau de tip vechi, multe birje – mai căutate decât taximetrele. Erau şi cupee, caleşti personale. Noi nu mai aveam caleaşcă. Tatălui meu i-au plăcut mult caii, dar lichidase tot şi luase maşini. Prima maşină de care îmi aduc aminte este un Renault.

Florărese, circari, hangii, ce oameni întâlneaţi pe stradă?

Lumea era elegantă, frumos îmbrăcată. Existau negostori ambulanţi. Florăresele nu erau în cartierul meu, erau în spatele Hanului lui Manuc, acolo găseai oameni pe care îi puteai angaja cu ziua, chivuţe cu periile lungi (ţigănci care erau angajate pentru văruirea caselor). Erau multe în Piaţa Brătianu, cum i se zicea Pieţei Universităţii. Unde e astăzi Hotelul Novotel era maidan, se numea „Maidanul primăriei”. Erau nişte spaţii de închiriat pentru circuri, înconjurate cu garduri pe care se lipeau afişe. Sub faimosul ceas din Piaţa Brătianu ne dădeam întâlnire, era un reper. Într-un limbaj mai puţin elegant, ne întâlneam <<la coada lui Mihai Viteazu>>, că era în spatele statuii.

Care era scenografia străzii bucureştene?

De la Biserica Albă şi până la intersecţia cu Bdul. Elisabeta erau mii şi mii de pietoni care se plimbau pe jos. Aveai impresia unei manifestaţii permanente. Doamnele aveau pălărie, domnii – cravată şi pălărie, iar maşinile deşi erau puţine, mergeau bară la bară, cu birjele printre ele. Pe Calea Victoriei era o promenadă continuă, vitrine frumoase, cu mărfuri venite din afară, săli de spectacole, mici restaurante, bodegi. Vedeai o dinamică în segmentul acesta... Dincolo, de la Piaţa Amzei, în sus, era o arteră obişnuită, fără această densitate de oameni care aveau treabă sau de gură-cască.

Era Bucureştiul un oraş gălăgios?

Foarte! Nu era interdicţie de claxonare. Nu existau claxoane, ci goarne care se apăsau cu mâna, dar făceau o gălăgie... Mai ales în Piaţa Victoriei, ca să-şi facă loc. De dimineaţa de la 5.00, până noaptea târziu motoarele orăcăiau. Cartierul era per total gălăgios.

În 1941 eraţi student. Cum aţi trecut prin război?

Nu s-a simţit până în 1944. Spectacolele mergeau înainte, restaurantele erau deschise. O singură interdicţie ştiu: n-aveai voie să ţii luminile aprinse pe stradă, iar maşinile aveau nişte faruri speciale, ca să nu atragă atenţia. Antonescu interzisese circulaţia cu maşina duminica, şi atunci se foloseau trăsurile.

Ce se mai păstrează din vechime?

Bulevardul Lascăr Catargiu, cu casele vechii burghezii şi boierimi româneşti, fosta stradă Iorga, casele splendide din zona Ambasadei Italiei. Toate au fost case particulare. Ambasada Italiei a fost proprietatea lui Florescu, Muzeul Literaturii a fost o Casă Creţulescu, aşezămintele Brătienilor, Casa Cesianu. Multe case Cesianu. E una pe Calea Victoriei, care e lăsată să dispară, un depozit al primăriei. Soţia mea mergea acolo la 10 Mai, de la balcon urmărea Parada de Ziua Regelui. Eu mă duceam la Casa Elena Văcăreascu, peste drum.

Ce scrieţi acum?

Am început să-mi scriu memoriile din copilărie despre Bucureşti, dar între timp îmi fac şi treburile. Am terminat o carte despre droguri, pentru că eu conduc şi Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România. Conduc doctorate, post doctorate şi ţin cursuri la Universitatea Ecologică. Nu mă las, cât mă ţin puterile.

A fost de curând ziua dumneavoastră. Cum simţiţi trecerea anilor?

Îi ţin ocupaţi. În fiecare zi fac câte ceva. Mereu fac bilanţul să văd ce-am realizat.