Metroul din Drumul Taberei va avea staţii şi la 500 de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distanţa medie pe care vor opri trenurile pe noua magistrală Drumul Taberei-Universitate va fi de 600 de metri. Metrorex are în schemă construirea a opt staţii de metrou pe o distanţă de circa 3 km, între staţia Eroilor şi Valea Ialomiţei. Dublu faţă de tronsonul Pipera-Tineretului, de exemplu, care măsoară 6km şi are tot opt staţii de metrou.

Dacă va fi gata peste patru ani, aşa cum ne „ameninţă" Ministerul Transporturilor, noua magistrală va eficientiza traficul de la suprafaţă.

„Sursa de bani e certă pentru a începe lucrările din toamnă. Jumătate din sumă, cei 395 de milioane de euro care ne-au fost alocaţi de Guvern sunt suficienţi, plus că am dat drumul licitaţiei pentru a stabili firma care se va ocupa de lucrări. În august vom afla exact cine câştigă contractul iar din toamnă se încep lucrările”, a declarat directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Asta înseamnă că locuitorii celei mai aglomerate zone din sectorul 6 vor avea 14 staţii noi de metrou şi 21 de trenuri, pe doar nouă kilometri, adică puncte de transport mai dese decât cele de troleibuz.



RATB se bucură

Cea mai apropiată distanţă va fi între staţiile Drumul Taberei 45-Favorit-Orizont, adică 500 de metri, cum măsoară staţiile din Paris. Oricine va dori să parcurgă o staţie cu metroul de un minut, cât ar dura în acest caz, în detrimentul unui mijloc de suprafaţă care e constrâns să fie „solidar” cu haosul din trafic.  Reprezentanţii RATB susţin că acest proiect este binevenit, ca o vestă de salvare la decongestionarea traficului. „Salutăm această idee şi ne-a bucura să se realizeze”, ne-a declarat Mihai Vlădărău, purtătorul de cuvânt al regiei autonome de transport.

Staţii ca-n filme

image

Faptul că lucrările la magistrala M5 vor începe din toamnă nu ar fi singura surpriză. Designul staţiilor care ar urma să se construiască este unul modern. Proiectantul machetei, Iulian Oprea, angajat al firmei Metroul S.A, a îmbinat moda cu tehnologia din care rezultă că în 2014 vom avea staţii de metrou hi tech, ca în Star Trek, cu multe elemente „suprarealiste”. 

image

Staţia Eroilor 2 va arăta precum Staţia Unirii, adică va fi prevăzută cu trei scări rulante, şi va folosi ca  şi nod de legătură între tronsoanele care duc spre Militari, Gara de Nord, Pantelimon şi Anghel Saligny.

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite