INAUGURARE În Afumaţi s-a deschis cel mai mare "China Town" din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartierul Chinezesc din Afumaţi a fost inaugurat astăzi. Cele trei hale vor găzdui peste 1.380 de magazine, urmând ca în jurul lor să fie ridicate sute de case tradiţionale chinezeşti.

Premierul Emil Boc a asistat la inaugurarea de la Afumaţi, lăudând investiţia de peste 27 de milioane de euro prin care au fost ridicate depozitele şi magazinele.

El i-a invitat pe oamenii de afaceri chinezi să investească şi în energie, transporturi şi mediu, prin proiecte de parteneriat public-privat. "România se află, datorită stabilităţii economice, într-o situaţie mult mai bună decât unele ţări din zona euro",a susţinut Boc.

Daţi click pe imagini pentru a vedea o galerie foto de la inaugurarea centrului comercial

image
image
image

Cel mai mare centru comercial en- gross din sud- estul Europei are o suprafaţă de peste 70.000 de metri pătraţi şi mai mult de 1.380 de standuri în care îşi vor expune marfa comercianţi români şi chinezi.

Aproximativ 95% din spaţiile comerciale au fost deja contractate pe câte un an, potrivit directorului executiv China Town, Alexandru Ioan. Restul de 5% din standuri sunt închiriate.

În a doua etapă a proiectului va începe construcţia a 300 de locuinţe tradiţionale chinezeşti, iar în etapa a treia se va realiza un complex rezidenţial cu blocuri pentru 15.000 de familii, parc de distracţii asemănător celor din marile oraşe chineze, grădiniţă şi alte funcţiuni necesare celor din complex.

Daţi click pe imagini pentru fotogalerie

image
image
image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite