„Hoţul“ de voci, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romi Varga le imita pe Angela Similea sau pe Nadia Comăneci pentru a pune la cale escrocherii de mii de euro. Cunoscut drept „escrocul cu o mie de voci“, el solicita bani de la diverse persoane sub pretextul sprijinirii unor studenţi.

Procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe Romi Varga (29 de ani), cunoscut şi sub numele de „escrocul cu o mie de voci“. El este acuzat de înşelăciune şi de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Varga şi-a deschis conturi în lei şi valută la o bancă din Capitală, deşi avea interdicţie de a se afla în municipiul Bucureşti. În aceste conturi, victimele sale erau îndrumate să vireze sume de bani sub pretextul unor contracte de sponsorizare sau de mecenat.

Cerea victimelor între 100 şi 20.000 de euro
„Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevat faptul că, în perioada martie – mai 2010, inculpatul a înşelat mai multe persoane juridice, de la care pretindea, folosindu-se de o situaţie neconformă adevărului, sume cuprinse între 500 lei şi 20.000 Euro“, se arată într-un comunicat de presă emis de Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Imita vocea Nadiei Comăneci sau a Angelei Similea
Modul său de operare era destul de simplu şi se baza pe încrederea oamenilor pe care îî aborda. El le prezenta acestora o situaţie neconformă cu realitatea, determinându-i să plătească în contul său diferite sume de bani, dându-se drept altcineva.

Escrocul îşi modifica vocea, imitând în general voci feminine, asemănătoare cu cele ale Norinei Constantinescu, fiica fostului preşedinte, Emil Constantinescu, Nadiei Comăneci sau a Angelei Similea. Sub pretextul sprijinirii unor studenţi, bărbatul solicita câte o „sponsorizare“ ce urma să-i ajute pe tinerii veniţi la studii pentru a-şi plăti cazarea în căminul studenţesc.

El folosea în cele mai multe rânduri telefonul pentru a-şi pune în aplicare planurile, dar apela şi la alte mijloace de comunicare, cum ar fi sms-urile sau e-mailul.

Trăieşte din escrocherii de când a părăsit casa de copii
Tânărul în vârstă de 29 de ani provine dintr-o familie numeroasă şi a copilărit în mai multe centre de plasament din Caraş Severin. Din 1999, de când a părăsit casa de copii, a venit în Capitală şi a început să apeleze telefonic diferiţi demnitari, imitând vocile unor personalităţi, pentru a cere bani pentru „un copil amărât, Romi Varga“.

Astfel, de-a lungul timpului el a cerut bani de la Banca Naţională a României, dându-se drept Nadia Constantinescu, soţia fostului preşedinte Emil Constantinescu, de la Ion Ţiriac sau de la Theodor Stolojan. Pntru aceste fapte, Varga a fost arestat în numeroase rânduri, devenind cunoscut printre infractori drept „Irina Loghin“.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite