Hoț atacat de câinele proprietarilor. A ajuns în spital și are de plătit și distrugerile provocate la un BMW

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 23 de ani a încercat să fure dintr-o locuință, dar a fost mușcat de câinele proprietarilor. Ca să se apere, bărbatul a sărit pe o mașină pe care a avariat-o.

CITEȘTE ȘI: Bijuterii și telefoane de 9.000 de lei. Atât a furat cu o undiță un hoț. Vezi aici tehnica folosită

Polițiștii au aflat despre peripețiile hoțului în urma unui apel primit aseară la Dispeceratul 112. O tânără de 22 de ani din București a sunat și a anunțat că un individ necunoscut a profitat că ușa locuinței sale rămăsese descuiată și a pătruns cu intenția de a sustrage bunuri.

În acel moment din bucătărie a ieșit câinele familiei, care s-a repezit, fără comandă, asupra individului, mușcându-l de mai multe ori.

Suspectul a fugit pe strada Dr. Constantin Istrati către parcul Carol, dar câinele l-a urmărit și l-a mușcat de mai multe ori.

De frică, tânărul s-a urcat pe un autoturism marca BMW, căruia i-a provocat distrugeri la capotă, plafon și i-a spart parbrizul.

Polițiștii l-au prins și identificat pe suspect, în persoana lui Constantin C. de 23 de ani, din București, care, a fost transportat la spital, unde a rămas internat din cauza mușcăturilor făcute de câine.

El este acum cercetat de polițiștii Secției 14 și pentru infracțiunile de tentativă la furt, distrugere și violare de domiciliu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite