Hipermarket deschis în noroaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Auchan s-a grăbit să-şi deschidă hipermarket în Militari înainte de Crăciun, deşi clienţii sunt întâmpinaţi în plin şantier. Lanţul francez specializat în produse cu preţ redus se laudă că va fi unul dintre câştigătorii crizei economice.

Bucureştenii doritori de chilipiruri s-au înghesuit, ieri, la cumpărături, în hipermarketul Auchan din Militari printre noroaie, betoniere şi huruit de bormaşini.

Francezii de la Auchan s-au grăbit să deschidă magazinul înainte de Crăciun ca să prindă toată vânzoleala specifică acestei perioade şi au ignorat faptul că zona este încă un şantier.

Ba mai mult, parcul comercial din care face parte Auchan va fi gata de inaugurare abia la primăvară. I-a convins să deschidă în pripă faptul că în perioada Sărbătorilor vânzările tuturor magazinelor cresc chiar şi cu 50%.

Câştigătorii portofelului subţire

În plus, Auchan nu are un competitor redutabil în zonă. Lanţul francez specializat în produse cu preţ redus (discounter) se va „duela” în zonă, la ieşirea din Bucureşti înspre Piteşti, doar cu Carrefour şi Metro.

„Magazinul este finalizat şi securizat, nu e pericol pentru clienţi. Dincolo de porţile magazinului este încă şantier, dar asta nu ne-a împiedicat inaugurarea”, a dat asigurări Régis Mougel, directorul general al Auchan.

Potrivit şefului de la Auchan, magazinele de tip discounter vor avea cel mai mult de câştigat de pe urma crizei economice. „În România se resimte deja o scădere a puterii de cumpărare, iar, în aceste condiţii, românii se vor îndrepta spre produse mai ieftine.

Sunt convins că la Auchan vor continua să se vândă bine alimentele, în timp ce electrocasnicele înregistrează deja o scădere importantă”, a mai adăugat francezul.

Magazinul din Militari are o suprafaţă de vânzare de 12.500 de metri pătraţi, cu o treime mai mare decât Carrefour Orhideea, 50.000 de produse şi 65 de case de marcat.

Lanţul francez de hipermarketuri mai are un magazin în cartierul Titan şi câte unul în Piteşti, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara şi Suceava.

„Alimentele sunt româneşti”

Întrebat dacă îndemnul preşedintelui Traian Băsescu de a consuma doar produse româneşti este realizabil, Mougel a explicat că deja 95% din alimentele comercializate sunt fie produse, fie ambalate în România, în timp ce electrocasnicele şi jucăriile sunt produse în Asia, iar restul produselor în Europa. „Nu avem suficiente textile de producţie locală”, a mai spus el.

De anul viitor, Auchan va introduce pe piaţa românească produse sub marcă proprie, în general mai ieftine decât alte mărci. Acestea vor fi produse în mare parte, în colaborare cu furnizori din România.

Outletul , primul eşec
(Dana Lascu)


image

După o amânare de două săptămâni, „Fashion House Outlet”, primul centru comercial de tip outlet din România, a fost deschis pe 7 decembrie, dar s-a dovedit a fi un loc mult prea scump pentru români.

Pe lângă faptul că la el se ajunge greu din cauza traficului de pe Autostradă şi pentru că drumul nu e semnalizat corect, din cele 130 de magazine, doar în jur de jumătate sunt deschise.

În plus, preţurile anunţate a fi mai mici cu 70% faţă de cele obişnuite s-au dovedit a fi, de fapt, prea mari, majoritatea produselor costând în jur de 200 de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite