Haşotti e obligat să dea cu subsemnatul că nu a plagiat. Judecătorii de la CC îi dau undă verde lui Băsescu să-l constrângă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia prezidenţială invocă o decizie a C.C. care îl îndreptăţeşte pe şeful statului să verifice corespunderea candidatului pentru funcţia de ministru, în cazul remanierii guvernamentale.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a dat publicităţii  precizări referitoare la declaraţiile mai multor lideri ai USL făcute în ultimele zile privind scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu prin care i-a cerut premierului Victor Ponta să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, o declaraţie pe propria răspundere a ministrului desemnat care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.

"Interpretarea că preşedintele României condiţionează învestirea domnului Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional este rău-voitoare şi neconformă cu textul scrisorii prin care preşedintele României a solicitat prezentarea unei asumări scrise de către domnul Puiu Haşotti care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat".

Oprea precizează că solicitarea preşedintelui Băsescu are la bază "impactul major negativ asupra României în plan intern şi internaţional generat de recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzați o parte dintre membrii Guvernului".

Premierul Victor Ponta a transmis Preşedinţiei propunerea de numire a lui Puiu Haşotti pentru postul de ministru al Culturii

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite