Guvernul a cerut curăţenie la Otopeni. Taximetria va fi reglementată după cazul studentei japoneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a solicitat conducerii Ministerelor de Interne şi Transporturi să informeze presa şi Executivul cu privire la măsurile dispuse în urma uciderii studentei japonezei de către un combinator de taxi.

La începutul şedinţei de astăzi a Guvernului, premierul a arătat că presa este interesată de măsurile luate pe aeroport în urma asasinatului studentei japoneze. Astfel, el a fost informat de către ministrul de Interne că a fost elaborat un proiect de hotărâre care urmează să fie prezentat Executivului.

"La un moment dat, legăturile de cauzalitate sunt ciudate între ce au taximetriştii ca şi tarif şi crima comisă, nu e o legătură directă, dar, într-adevăr, harababura de acolo trebuie îndreptată şi vă rog să veniţi cu proiectul de hotărâre de guvern", a spus Ponta.

În seara de 15 august 2012, pe raza comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, într-o zonă împădurită, în imediata apropiere a unui drum public (DN1), Nicolae Vlad a ucis-o pe Yurika Masuno, cauza morţii victimei fiind reprezentată de asfixia mecanică prin comprimare cervico-toracală, a explicat Ministerul Public.

Japoneza a fost abordată de Nicolae Vlad la scurt timp după ce a coborât din avion, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, el propunându-i s-o ducă cu taxiul la locul de destinaţie. Însă tânăra şi Vlad au coborât la marginea pădurii, unde două zile mai târziu femeia a fost găsită moartă.

Directorul general al companiei Aeroporturi Bucureşti, Cornel Poteraşu, a fost demis, în 31 august, de către ministrul Transporturilor, ca urmare a scandalului privind siguranţa celor care tranzitează aeroportul Otopeni, izbucnit după uciderea studentei japoneze.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite