GALERIE FOTO Pixul „fermecat“ şi ţuica-brand de ţară, la târgurile de cadouri din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OFERTE Cele mai căutate daruri în această perioadă sunt dulciurile şi decoraţiunile pentru brad. Expozanţii s-au întrecut în creativitate, chipsurile din mere, ţuica de cireş tip suvenir sau pixul fermecat fiind doar câteva dintre obiectele care îi îmbie pe clienţi.

Târgul de cadouri de la Villa Rodizio, de pe strada I. L. Caragiale din Capitală, este unul dintre punctele de atracţie în acest weekend. Comercianţii, majoritatea producători, îşi ademenesc clienţii cu dulciuri ungureşti, haine şi accesorii hand-made, ţuică de prune, mere şi cireş în sticluţe-suvenir sau pixuri „fermecate“ ce îi învaţă pe copii limbi străine.

kjdilwjf

De pildă, 100 de grame din prăjitura „Greta Garbo“ costă 6 lei. La fel şi butoiaşul cu cremă de vanilie, alunele învelite în scorţişoară şi pâlnia cu cremă de vanilie. O altă curiozitate pentru cei mai mulţi vizitatori sunt chipsurile din mere, pregătite cu ajutorul unui aparat special adus din străinătate. O pungă costă 6 lei.

100 de lei, gulerul din blană de dihor

Vedeta“ târgului de la Villa Rodizio este, însă, un pix „fermecat“ cu ajutorul căruia cei mici vor deprinde tainele limbii engleze. „Funcţionează prin intermediul unui soft foarte performant. Tot setul, adică trei cărţi, două postere şi pixul costă 500 de lei“, a explicat expozantul Orlando Georgescu. Pixul începe să citească în limbile română şi engleză când este atins de paginile cărţilor.

opkjdsakldja

La doi paşi mai în faţă, vizitatorii sunt invitaţi să guste din ţuica lui Giurgelea, făcută după o reţetă specială, în urmă cu şapte ani, la Arad. O sticluţă de 40 de mililitri costă 8 lei, una de 200 de mililitri 22 de lei, iar una de 500 de mililitri 45 de lei. „Am vrut să fie ceva reprezentativ pentru România, un suvenir. Ţuica este realizată natural, din cireşe, prune şi pere, în cele mai bune condiţii“, a spus Olga Markos.

jkhyukfthd

Bucureştenii care au vizitat ieri târgurile din Capitală au fost atraşi şi de haine. Un guler de blană din Austria- „Inamoratto“, format din doi dihori care se ţin de gheruţe a fost cel mai admirat exemplar. Preţul acestuia este de 100 de lei. O căciulă de leopard costă la târg 200 de lei, iar una de raton canadian 70 de lei.

jkhdujdhs

Poveştile lingurilor de lemn de la Sala Dalles
Un alt eveniment de unde bucureştenii pot alege  cadouri pentru cei dragi este cel de la Sala Dalles. Pe lângă aranjamentele de Crăciun cu cozonac şi şampanie, cd-uri şi podoabe pentru brad, unii dintre cei care au călcat ieri pragul târgului au plecat acasă cu propriul portret realizat de un artist profesionist. „De regulă lucrez după poze. Sunt în România cu ocazia Sărbătorilor, fiindcă sunt artist în străinătate. Un portret costă 80 de lei“, a spus artistul plastic Lucian Manţoc.

hhsajhsja

Un alt artist care îşi expune capodoperele la Sala Dalles este Mark Tudose din Sighişoara, „Omul-lingură“, aşa cum este cunoscut. „Mi-am propus ca străinii să vină în România pentru că ştiu de Dracula, dar să plece cu alte informaţii. În spatele fiecărei linguri pe care o sculptez se ascunde o poveste. Astfel, am creat lingura maternităţii, care are două păsări, mama şi puiul, lingura norocului, adică o barză care şi-a făcut cuib pe o casă. În tradiţia populară, acesta este simbolul apărătorului de foc, ape şi hoţi“, a spus artistul Mark Tudose. Preţul unei linguri este de 50 de lei.


Programul târgurilor
Târgul de la Villa Rodizio este deschis şi astăzi în intervalul orar 10.00-18.00. Evenimentul de la Sala Dalles poate fi vizitat însă până în Ajunul Crăciunului, între orele 10.00 şi 20.00. Intrarea la expoziţiile de cadouri este liberă. Sala Radio găzduieşte în acest weekend festivalul de dulciuri Choco Fest, în foaierul Berthelot. Bucureştenii sunt întâmpinaţi aici de delicatese dintre cele mai diverse, de la simplele specialităţi din miere, la baclavale şi specialităţi tradiţionale maramureşene. Festivalul se va încheia astăzi, la ora 20.00.

jhefuijsdh
București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite