Ghişeul unic, gata luna aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru ani au durat lucrările la parterul blocului de pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 42 pentru a face un ghişeu unic, unde tot bucureşteanul îşi va putea plăti taxele şi impozitele sau rezolva diverse probleme administrative.

Săptămâna aceasta muncitorii promit că fac ultimele retuşuri însă autorităţile se codesc să dea o dată clară de inaugurare, după ce de mai multe ori au înaintat termene pe care nu le-au respectat. „Îi vom da drumul luna aceasta, în două sau trei săptămâni, încă nu avem o dată precisă“, a declarat Bogdan Şoşoacă, director la Direcţia de Investiţii din cadrul Primăriei Capitalei.

Edilul a mai spus că investiţia a costat în jur de 6.600.000 de lei, iar suma a fost mai mare decât cea prevăzută iniţial pentru că în afară de amenajarea spaţiului, au fost necesare şi lucrări de consolidare care nu fuseseră prevăzute.

 26 de ghişee pentru deservirea publicului

Potrivit directorului de la Direcţia Operaţiuni din Primăria Capitalei, Aurel Vlaicu, acest chioşc va avea 26 de ghişee de registratură şi 10 puncte de lucru pentru direcţiile din cadrul municipalităţii care au legătură directă cu publicul, de la Urbanism şi Mediu, la Utilităţi Publice şi Infrastructură.

„Vor lucra aproximativ 40 de angajaţi ai Primăriei aici. Bucureştenii îşi vor putea rezolva aici toate problemele: de la obţinerea autorizaţiilor de construcţii la plata taxelor şi impozitelor. Va exista şi un centru de informare unde vor fi plinate cu toate informaţiile necesare cetăţenilor“, a declarat Vlaicu, pentru „Adevărul de Seară“.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a elaborat o strategie privin implementarea practicii ghişeelor unice în administraţia publică pentru ca oamenii să aibă un acces mai rapid şi mai direct la serviciile publice.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite