Bucureşti: Poliţia a arestat un infractor căutat şi în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român urmărit internaţional de autorităţile germane pentru fraudă comisă în grup, a fost prins de poliţiştii bucureşteni şi introdus în arest, urmând să fie prezentat, vineri, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, pentru confirmarea mandatului european de arestare emis în Germania.

Marian Cristian S. s-ar fi asociat cu mai multe persoane, în perioada aprilie - mai 2009, pentru a închiria fraudulos autoturisme pe care să le transfere ilegal peste frontiera germană, în scopul vinderii lor, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române.

Românul a închiriat autoturisme în valoare de cel puţin 110.000 de euro, înşelând angajaţii serviciului de închirieri auto şi făcându-i să creadă că îşi va îndeplini obligaţiile ce îi reveneau în urma încheierii contractelor de închiriere, însă nu returna maşinile la expirarea termenului prevăzut de contract.

Bărbatul a fost prezentat, vineri, procurorului de caz de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore.

Marian Cristian S. urmează să fie prezentat, tot vineri, Curţii de Apel, pentru confirmarea mandatului european de arestare emis de autorităţile germane.

Românul se află în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite