Generaţia NFS

De fiecare dată când un groaznic accident se petrece pe şosele patriei, psihologii se întrec în a explica mania vitezei la români, care ne ţine pe un loc fruntaş în Europa la numărul de victime pe capul de participant la trafic. Alţi experţi ne explică faptul că nu avem cultura civică necesară unui trafic civilizat.

Sau, evident, că de vină sunt lipsa autostrăzilor şi şoselele de doi bani care, practic, ne aruncă unii în alţii când ne suim la volan.Este posibil ca oricare dintre aceste ipoteze să conţină o fărâmă de adevăr. Dar, în ceea ce mă priveşte, cred că responsabilitatea pentru numărul teribil de mare de accidente din România o poartă, aproape în exclusivitate, cel mai faimos joc de curse cu maşini pentru calculator, Need for Speed (NFS pentru cunoscători, Nevoie de Viteză pentru cei care nu ştiu o boabă de engleză). Probabil că nu există şofer care să-şi fi luat permisul în ultimii 15 ani care să nu se fi suit, măcar o dată, la volanul unui Porsche Carrera 911 virtual pentru a goni ca un descreierat pe monitorul unui computer.

Ideea de bază a jocului este simplă: trebuie să ajungi primul la linia de sosire. Primul element important care îi influenţează pe viitorii şoferi este faptul că îi învaţă că traficul nu e altceva decât o cursă. În al doilea rând, jocul îţi permite să alegi varianta fără pagube. Adică indiferent cât de mult ţi-ai distruge maşina în timpul cursei, pagubele nu sunt înregistrate şi poţi să continui cu maşina intactă. Şi trei, poţi să alegi curse în zone diferite (în oraş, la munte, la ţară etc), fiecare cu particularităţile şi cu gradul ei de dificultate.

În acest context se conturează un portret robot al unei categorii distincte de şoferi din România. După ce îşi iau o maşină cât mai puternică şi rapidă cu putinţă, singurul lor scop atunci când se suie la volan este să ajungă cât mai repede cu putinţă la destinaţie, indiferent că e vorba de serviciu, de munte sau de mare. Pentru ei, ceilalţi şoferi sunt concurenţi care trebuiesc depăşiţi; pietonii sau bicicliştii – persoane care nu au ce căuta în faţa lor; semnele şi regulile de circulaţie – detalii tehnice. Evident că se cred justificaţi atunci când depăşesc pe contrasens coloane de maşini formate la semafoare. Evident că îţi fac semne sau te înjură când nu le faci loc. Evident să li se pare normal să schimbe benzile de câte ori au chef în pasaje precum cel de Obor fără să semnalizeze. Ei nu circulă prin Bucureşti, ci printr-un peisaj urban. Când pleacă pe Valea Prahovei, nu merg la munte, ci se întrec într-un peisaj montan. Dacă îşi distrug maşina, nu-i nicio problemă, cumpără alta.

Pentru ei, amenzile, sancţiunile, suspendările temporare de permis nu au niciun efect. Pot fi prinşi de poliţie de 11 sau de 43 de ori, nu se vor opri până nu vor lua o viaţă, două, trei.